Nu exista propozitie mai periculoasa rostita in pauza de masa decat asta. Colegul tau, care probabil abia isi gestioneaza propria relatie si uita si cand e ziua lui de nastere, decide brusc, intre doua guri de ciorba, ca esti prea singur si ca are el varianta ideala. Problema e ca, in viziunea lui, “perfecta” inseamna o femeie care are de trei ori mai multe diplome decat tine si un simt critic mai ascutit decat un bisturiu. Te duci la intalnire crezand ca va fi o seara relaxata si te trezesti intr-un interviu de angajare mascat, unde intrebarile sunt despre geopolitica sau etica tehnologiei, nu despre ce seriale mai sunt pe Netflix.
Incepi sa te intrebi ce i-ai facut colegului de a decis sa te trimita direct in gura lupului. Poate i-ai furat locul de parcare saptamana trecuta sau poate are un simt al umorului sadic. Ea sta in fata ta, te priveste cu o spranceana ridicata si asteapta sa spui ceva care sa nu fie o banalitate obosita. Incerci sa pari informat, sa pari ca esti la curent cu tot ce misca, dar ea iti simte nesiguranta de la o posta. E fascinant cum o femeie inteligenta poate sa te faca sa te simti ca un elev de clasa a patra care nu si-a facut tema, fara sa ridice macar tonul.
Dialogul devine repede un meci de tenis in care ea serveste numai asi. Tu incerci sa returnezi cu o gluma despre viata la birou, ea iti raspunde cu o analiza despre alienarea muncii in secolul asta. In timp ce cauti cu disperare in minte un subiect sigur, realizezi ca “perfecta” prietenului tau este o minte sclipitoare care n-are timp de pierdut cu barfe mici sau cu povesti despre cat de mult ai tras tu la ultimul raport. Ea vrea substanta si vrea sa vada daca sub ambalajul de “baiat de treaba” exista si ceva continut.
Seara avanseaza si incepi sa te resemnezi. Nu mai incerci sa o impresionezi, pentru ca ai inteles ca e imposibil. Incepi sa fii tu, cel obosit si depasit de situatie, si abia atunci vezi o sclipire de amuzament in ochii ei. Nu e admiratie, e mai degraba o curiozitate aproape stiintifica: “ia sa vedem, ce mai zice si specimenul asta pana vine nota?”.
Dupa doua ore de gimnastica mentala, ceri nota cu o usurare pe care nu poti sa o ascunzi. Te pregatesti de momentul ala stangaci de la final, cand trebuie sa decizi daca mai ceri numarul de telefon sau daca pleci direct spre masina. Ea isi pune haina, se uita fix in ochii tai si iti spune cu un zambet scurt, aproape imperceptibil:
“Spune-i colegului tau ca a avut dreptate intr-o singura privinta: esti un om sincer. In rest, data viitoare cand mai iesi cu o femeie ca mine, citeste macar editorialele de dimineata, nu doar rezultatele de la fotbal. Mi-a placut onestitatea ta, dar amandoi stim ca n-ai rezista o saptamana langa mine fara sa faci scurtcircuit.”
Te lasa acolo, in fata restaurantului, intrebandu-te daca tocmai ai fost insultat sau daca a fost cel mai sincer compliment pe care l-ai primit in ultimii zece ani. Te urci in masina, il blestemi pe colegul tau in gand si, in loc de muzica, pui un podcast de istorie. Just in case.