Va aduceti aminte de sandvisul ala suprem care batea de departe orice fast-food sau mancare din ziua de azi? Cand ne lua o foame de lup dupa ce alergam toata ziua pe dupa garaje, dracu statea sa-ti faca mancare la farfurie. Intrai in fuga in casa, taiai o felie groasa de paine, raschetai niste unt tare de abia se intindea si aruncai niste zahar tos sau magiun de prune de la tara deasupra. Asta era tot. Fara farfurie, fara servetele, luai painea in mana si fugeai inapoi afara sa nu cumva sa pierzi randul la joc. Ne placea sa mancam pe fuga, direct pe trotuar, fara sa ne pese de reguli.
Invatai toata smecheria din mers, cum sa mananci felia aia direct pe marginea bordurii sau pe treptele de la scara blocului, cu genunchii plini de praf si mainile negre de la batut mingea pe asfalt. Nimeni nu se gandea atunci la microbi sau la calorii. Problema mare era sa nu scapi dracului painea din mana direct pe pamant pe partea cu gemul, ca atunci se alegea praful de tot pranzul tau. Si chiar si asa, daca pica pe jos, o culegeai repede de pe jos, suflai de doua ori praful de pe ea si o bagai in gura fara nicio greata. O stergeai rapid de pantaloni si continuai jocul de parca nu se intamplase nimic.
Mancarea aia simpla era geniala tocmai fiindca o luai cu tine la joaca. O terminai din trei muscaturi uriase, cu gura plina, in timp ce strigai la restul gastii si faceai planuri cum sa mai furati niste caise din curtea vecinului. N-aveam noi treaba cu restaurantele sau cu alte prostii. Era de ajuns o coaja de paine cu ceva dulce pe ea si aveai energie pentru inca trei ore de alergat.
Azi mergem prin cafenele si dam o gramada de bani pe sandvisuri cu avocado, sosuri ciudate si tot felul de combinatii. Le facem poze, le punem pe internet, dar parca niciuna nu se compara cu painea aia mancata pe intuneric, in praf, cand n-aveai nicio grija pe cap.
Mi-am adus aminte cum furam smântâna din frigider când nu era mama acasă – o întindeam repede pe pâine, puneam zahăr deasupra și era cel mai mare deliciu, deși știam că o s-o încurc, că o păstra pentru mâncare.
Dar cea mai frumoasă combinatție era când plecam la furat de mere, prune sau corcodușe, iar unul din gașcă venea cu o pâine caldă, făcută de mama lui în cuptor. Mâncam pâinea aia goală cu fructele acre direct din pom, nespălate, șterse rapid de haine. La fel și cu roșiile sau castraveții luați direct din grădină, de jos. N-aveam nicio treabă, iar gustul ăla nu se compară cu nimic.
Iar seara, când se lăsa răcoarea, făceam un foc, dădeam iama în porumb și-l aruncam direct în jar. Ne frigeam la degete de numa-numa, suflam peste el înnebuniți de foame și-l mâncam așa, fierbinte. Ne înnegream toți pe la gură și pe mâini, ne ștergeam rapid cu dosul palmei și eram cei mai fericiți copii din lume.