Plătim rate și chirii pentru zeci de metri pătrați pe care îi vedem mai mult pe întuneric, între momentul în care ne descălțăm și cel în care sună alarma.
Toată lumea visează la un loc al lui. O casă în care să te retragi seara, să gătești ceva liniștit, să stai de vorbă sau pur și simplu să te uiți pe geam cu o cană în mână. Ne alegem canapeaua cu grijă, ne cumpărăm farfurii frumoase, punem tablouri pe pereți și ne imaginăm cum o să arate weekendurile noastre.
După care intervine rutina de zi cu zi, iar casa ajunge doar locul unde te culci și îți pui telefonul la încărcat.
Ajungi târziu, după o zi plină în care ai stat în trafic ori pe la muncă. Intri pe ușă, arunci cheile pe o masă și primul lucru pe care îl faci e să cauți încărcătorul. Ăsta e primul reflex. Nici nu mai vine vorba de gătit sau de stat la masă ca oamenii. Desfaci o cutie din plastic comandată pe drum, mănânci ceva în grabă în picioare sau în fața televizorului, strângi și te arunci în pat.
Casa nu mai e un loc unde te odihnești pe bune, ci doar locul unde te speli, te schimbi de haine și adormi cu televizorul aprins ca să meargă ceva pe fundal.
Am pierdut obiceiurile alea simple de acasă. Nu mai ai timp să lași o mâncare să fiarbă încet pe foc, să uzi plantele fără să te grăbești ori să stai zece minute pe balcon fără să te uiți la ceas. Bucătăria a ajuns un loc prin care doar treci să iei o sticlă cu apă, iar sufrageria e doar camera unde ai semnal mai bun la net.
Partea rea e că muncim zece ore pe zi tocmai ca să ne permitem locul ăsta. Muncim ca să plătim chiria, rata la bancă ori utilitățile pentru un spațiu în care abia apucăm să stăm. Cumpărăm lucruri frumoase care doar adună praf pe rafturi până duminică.
Și uneori vine sfârșitul de săptămână și îți dai seama că ai trecut prin propria ta casă ca un musafir.
Poate n-ar fi rău ca măcar din când în când să închidem laptopul mai devreme, să lăsăm comenzile de mâncare deoparte și să stăm acasă pe lumină, cât încă mai știm de ce ne-am dorit locul ăsta.
Leave a Reply