M-am prins că sunt unele relații în care cuvântul “despărțire” nu înseamnă că s-a terminat pe bune, ci e doar un șantaj ieftin ca să obții ceva pe moment.
M-am lovit și eu de placa asta “A, păi atunci ne despărțim”, “Așa faci? Să știi că eu plec” sau “Dacă mai faci asta o dată, gata, s-a terminat”.
La început am crezut că e doar o chestie aruncată la nervi, dar când vezi că schema se repetă la absolut orice ceartă, te prinzi că e doar o metodă de control. Mesajul e scurt și direct “Faci cum zic eu sau te las”. Iar eu ajung să trăiesc pe nisipuri mișcătoare.
Ajung să-mi înghit cuvintele, mă feresc de subiecte nasoale și accept tot felul de mizerii pe care altădată nu le suportam, doar de groază să nu scoată iar sperietoarea la înaintare. Practic, nu mai fac ce vreau eu, fac ce trebuie doar ca să nu plece celălalt. Iar relația se târăște mai departe doar din frică.
E penibil că o scot la bătaie și din toate nimicurile “Nu mergi cu mine? Atunci ne despărțim”, “Nu ești de acord? Caută-ți pe alta”. Iar după două ore, totul e șters cu buretele și se poartă de parcă nu s-a întâmplat nimic. Până la următoarea discuție.
Așa ajungi să simți că faptul că sunteți împreună nu înseamnă că aveți ceva solid, ci doar că azi ai fost băiat cuminte și ai executat ordinul.
Mi-am dat seama că e o diferență enormă între a zice “Băi, eu nu mai pot stau în rahatul ăsta dacă nu se schimbă ceva” și “Dacă nu faci ca mine, te las”. Prima e o limită pe bune pentru sănătatea mea mentală. A doua e doar încercare de a mă juca pe degete prin frică.
Plus că, dacă strigi “lupul” de prea multe ori, faza își pierde grav din greutate. Nici nu mai cred vrăjeala asta, ba chiar încep să mă deconectez emoțional cu mult înainte să se termine circul oficial. N-am cum să construiesc ceva cu un om care stă mereu cu mâna pe clanță, gata să trântească ușa.
Într-o relație normală am voie să zic “nu”, am voie să mă cert și să am păreri diferite, fără să se dărâme lumea. Dar n-are cum să meargă dacă celălalt ține mereu securea despărțirii deasupra capului meu.
O relație nu merge pe ideea “faci ca mine, altfel îmi iau jucăriile și plec”. Iar dacă chiar nu se mai poate, îți iei bagajul și pleci asumata, nu faci teatru zilnic doar ca să mă ții sub papuc. N-am cum să stau relaxat când știu că la prima discuție în contradictoriu iar trebuie să mă milogesc ca să nu-și facă bagajele.
Leave a Reply