E plin internetul de nostalgici care suspină după o epocă pe care au văzut-o doar în poze de arhivă, retușate cu grijă. Se vorbește azi despre suveranism și “producție proprie” de parcă grădina din spatele casei era o alegere de lifestyle bio, și nu singura metodă de a nu adormi cu stomacul gol. E ușor să venerezi o mână de fier când singura palmă pe care ai primit-o a fost una virtuală, pe o rețea socială.
Realitatea de dinainte de 1989 nu avea nicio legătură cu mândria națională afișată la televizor. Era o luptă surdă cu frigul din caloriferele care clănțăneau a gol și cu întunericul programat, în care singura lumină venea de la o lumânare sau de la televizorul care îți servea două ore de ode dedicate conducătorului. Nu era suveranitate, ci o izolare cruntă, unde “străinii” erau doar niște sperietori folosite ca să uiți că nu găsești săpun sau hârtie igienică la magazinul din colț.
Cei care strigă azi pe străzi despre cât de bine era pe atunci uită, sau pur și simplu nu știu, ce însemna umilința de a sta la coadă de la ora patru dimineața pentru un pachet de unt care s-ar putea să nu mai ajungă la tine. Să produci totul în curte nu era o dovadă de independență economică, ci o condiție de supraviețuire într-o țară care își exporta mâncarea ca să plătească datoriile unui regim paranoic. Era viața trăită în șoaptă, cu urechea lipită de perete, de teama că vecinul care îți cerea o cană de zahăr ar putea fi cel care te toarnă la Securitate.
E ironic cum cei mai vocali susținători ai totalitarismului de azi sunt exact cei care n-ar rezista nici două zile fără internet, fără libertatea de a înjura guvernul pe Facebook și fără rafturile pline din supermarketurile pe care le urăsc atât de mult. Suveranismul lor e un lux pe care și-l permit doar pentru că trăiesc într-o lume care le permite să fie ignoranți.
Dacă vrei cu adevărat să simți gustul “Epocii de Aur”, stinge lumina, oprește căldura și încearcă să gătești ceva din nimic, în timp ce te prefaci că ești cel mai fericit om din cea mai mândră țară. S-ar putea ca veninul să aibă un gust mult mai real decât sloganele de pe pancarte.
Leave a Reply