Uita-te prin lista ta de prieteni de pe retelele sociale si vezi cati dintre oamenii aceia ti-ar raspunde la telefon daca ai avea nevoie de ajutor la ora doua noaptea fara sa creada ca vrei sa le ceri bani. Am ajuns sa colectionam oameni ca pe niste jetoane, unul e bun ca e avocat, altul stie un doctor bun, altul lucreaza la service-ul auto. Interactiunile noastre au devenit pur tranzactionale, mascate de felicitari automate de “la multi ani” transmise din obligatie o data pe an. Cand ati facut ultima data curatenie pe bune in lista de contacte, eliminand “doamnele” si “domnii” care va cauta doar cand au nevoie de o favoare?
Am transformat noțiunea de “prietenie” într-un catalog de servicii destul de ieftin. Ne uităm la numărul de urmăritori sau la lista de contacte din telefon nu ca la o dovadă a conexiunii umane, ci ca la pagini aurii personale. Fiecare nume e stocat cu o etichetă invizibilă “X – bun pentru vize”, “Y – are pile la primărie”, “Z – mecanic ieftin”. Dacă mâine și-ar pierde joburile sau influența, jumătate din agenda ta ar dispărea în neant, ștearsă de o indiferență administrativă absolut firească.
Partea cea mai perversă este poleiala de curtoazie sub care ne ascundem acest oportunism feroce. Ne trimitem acele mesaje infecte de “La mulți ani!”, scrise cu copy-paste, doar ca să ne asigurăm că linia rămâne deschisă. Este o formă de plată a abonamentului anual pentru utilitatea celuilalt. Îți dau un “La mulți ani, să fii fericit!” în martie, ca să am tupeul să te sun în noiembrie când mi se strică centrala sau când am nevoie de o consultație rapidă peste rând. O tranzacție mizerabilă, dar împachetată frumos, cu un emoji cu tort.
Suntem o rețea de paraziți politicoși. Nu ne mai interesează ce simte celălalt, ce drame duce sau când a plâns ultima oară. Ne interesează doar dacă ne poate rezolva o problemă. Iar când telefonul sună de la cineva cu care n-ai mai vorbit de trei ani, primul tău gând nu e “Oare ce mai face?”, ci “Aha, ce vrea și ăsta de la mine?”.
Am devenit propriii noștri agenți de PR, administrând o listă de resurse umane pe care le numim abuziv “prieteni”. Adevărul e că, dacă s-ar stinge lumina și s-ar prăbuși serverele, majoritatea am rămâne exact cu ce am cultivat, cu nimic.
Voi când ați avut ultima dată curajul să dați Block sau Delete unui contact “util”, doar pentru că omul din spatele funcției era o epavă morală sau un profitor de profesie? Sau vă e frică de ziua în care veți avea nevoie de un avocat bun?
Textul tău spune un mare adevăr. Din punctul meu de vedere, să alegi independența și să nu creezi obligații este o formă de libertate. E o pace imensă să știi că nu ai nevoie de liste lungi de contacte pentru a fi împlinit. Să stai în pacea ta, departe de interese, e cel mai frumos cadou.