Generozitatea care exista doar daca primeste aprecieri si distribuiri. Nimic nu e mai gretos decat sa vezi o postare in care cineva ofera o punga de alimente unui om nevoias, dar are grija ca intregul moment sa fie filmat din trei unghiuri diferite, cu o muzica lacrimogena pe fundal. Am transformat caritatea intr-un exercitiu suprem de vanitate si marketing personal. Oamenii nu mai ajuta pentru ca le pasa, si pentru ca o fapta buna da incredibil de bine la imagine si aduce urmaritori. Se pare ca o punga de zahar nu are nicio valoare nutritionala daca nu este insotita de un cadru perfect si de filtrele potrivite.
Daca ai oprit camera, dispare si compasiunea. Se cauta saracia cea mai crunta si suferinta cea mai adanca doar pentru a fi folosite ca decor pentru maretia morala a celui care filmeaza. Este cu adevarat o munca grea sa regizezi mila si sa gasesti unghiul ideal in care lumina pica perfect pe nefericirea altuia. Oare cum se simte cel ajutat, stiind ca demnitatea lui a fost cumparata pe pretul catorva vizualizari? Voi cum reactionati cand vedeti aceste spectacole de un altruism ieftin, cand stiti bine ca adevarata bunatate se face in liniste, fara sa astepti aplauze de la publicul larg?
Spectacolul acesta ieftin are nevoie de scenarii din ce in ce mai dramatice. Filantropul de carton nu merge pur si simplu sa lase un pachet. El trebuie sa sfredeleasca intimitatea acelui om, sa ii puna intrebari incuietoare si sa ii filmeze lacrimile in format ultra HD. Totul se transforma intr-o tranzactie mizerabila. Salvatorul primeste validare si inimi pe ecran, iar cel aflat la nevoie primeste o punga cu ulei in schimbul propriei expuneri publice. Daca binele nu produce interactiune si comentarii de admiratie, el devine inutil pentru acesti regizori ai milei.
Este fascinant cum acesti influenceri ai binelui reusesc sa isi pastreze zambetul intact imediat ce clipul s-a terminat. Telefonul se inchide, trepiedul se strange, iar batranul ramane tot singur in curtea lui darapanata, dar acum e si transformat in continut video pentru algoritm. Generozitatea aceasta conditionata de internet arata doar o foame disperata de atentie. Adevarata masura a caracterului unui om se vede atunci cand face un gest frumos si nu il afla nimeni, cand singurul martor ramane propria constiinta, nu o comunitate online gata sa aplaude orice regie ieftina.
Este absolut grotesc și arată un caracter extrem de josnic. Ca răspuns la întrebarea ta: reacția mea este una de silă profundă. Binele pe care îl faci în tăcere și sentimentul pe care îl ai în momentul în care ajuți o persoană care știi că nu o să-ți poată întoarce niciodată favoarea… asta este ceva neprețuit. Este o împlinire curată, care nu se poate cumpăra cu niciun algoritm și cu niciun like din lume.