De cele mai multe ori, nu scrii pentru ca nu ai despre ce, viata ta de zi cu zi a intrat intr-o bucla atat de previzibila incat ti se pare ca a povesti despre drumul pana la birou sau despre facturi e o jignire la adresa cititorului. Nu ai salvat lumea, nu ai avut nicio revelatie mistica si nici nu te-ai intalnit cu o fosta iubire prin parc. Esti doar tu, cana ta de cafea si o zi banala de marti. Rutina are acest mod parvers de a-ti anestezia simturile, facandu-te sa crezi ca daca nu ti se intampla lucruri spectaculoase, inseamna ca nu ai nimic de spus. Privesti tastatura si iti dai seama ca simpla cronica a gesturilor tale repetitive nu ar trezi interesul nimanui, nici macar pe al tau.
Zilele se scurg una dupa alta, trase la indigo, iar ecranul ramane la fel de curat si de mut. Intre aceleasi rapoarte de la birou si aceleasi drumuri facute pe pilot automat spre casa, povestea pare sa se fi blocat definitiv intr-un ungher intunecat al mintii.
In aceste momente de seceta totala, solutia cea mai la indemana si cea mai eficienta este sa te transformi dintr-un creator de povesti intr-un observator de ocazie. Incepi sa furi bucati din viata altora: analizezi gesturile cuplului de la masa vecina, asculti franturi din discutia unor straini in statia de autobuz sau iti amintesti o barfa veche din liceu. Cand propria ta minte refuza sa produca fictiune, realitatea din jur e mereu gata sa iti ofere material gratuit, daca ai rabdare sa o privesti fara filtre. Devenit un hot de cadre si de replici, incepi sa asamblezi puzzle-ul din franturi de viata care nu iti apartin, dar care au meritul de a fi vii, neregulate si intens umane.
Fiecare ridicare de spranceana a unui trecator, fiecare ton ridicat intr-o discutie telefonica de pe strada devine o potentiala linie de dialog. Nu mai cauti maretia in propriul tau univers inchis, si deschizi ferestrele catre zgomotul si absurdul lumii de afara, acolo unde oamenii isi traiesc dramele la vedere, fara sa stie ca sunt audiati de un autor in cautare de subiecte.
Ati folosit vreodata o discutie auzita intamplator intr-o cafenea ca sa porniti un text, transformand un strain neatent in personajul principal al blogului vostru? Este o razbunare mica si perfecta impotriva lipsei de inspiratie, o metoda prin care transformi banalul unei zile oarecare intr-o schita de caracter, lasand textul sa respire prin intermediul unor vieti pe care doar le-ai atins cu privirea pentru cateva minute, inainte ca fiecare sa isi vada de drumul lui.
Nu sunt scriitoare și nu am un blog, dar recunosc că practic acest “furt” în viața de zi cu zi. Când o întâlnire devine insuportabil de plictisitoare, împrumut replici auzite la cafenea și le transform în subiect de dezbatere. Străinii nu doar că devin personaje, dar ne salvează uneori și socializarea de la un eșec total.