Daca privesti in jur intr-o zi obisnuita, fie ca esti blocat in trafic, fie ca deschizi o retea de socializare la o cana de cafea, observi rapid ca tonul general al societatii s-a mutat cu cateva octave mai sus. Nu se mai discuta, se urla. Nu se mai aduc argumente, se arunca cu jigniri si sentinte definitive. Furia a incetat sa mai fie o reactie extrema in situatii de criza si a devenit, treptat, modul implicit in care interactionam cu lumea. Am transformat indignarea si agresivitatea in principalele instrumente prin care ne exprimam opiniile, dorintele si neajunsurile.
Explicatia acestei mutari e pe cat de simpla, pe atat de cinica… furia este incredibil de eficienta pe termen scurt. Intr-o lume zgomotoasa si grabita, unde atentia a devenit cea mai scumpa moneda, un om calm, politicos si dispus la nuante este pur si simplu ignorat. Daca vorbesti incet si rational, esti catalogat drept plictisitor sau slab. In schimb, daca bati cu pumnul in masa, daca pui o eticheta dura, daca jignesti sau daca te arati profund jignit si scandalizat, captezi instantaneu toate privirile. Furia iti asigura un public rapid, iti ofera o iluzie de putere si te face sa pari implicat si puternic, chiar daca in spatele zgomotului pe care il faci nu se afla decat un gol imens.
Am ajuns sa confundam agresivitatea cu personalitatea si capacitatea de a rani cu taria de caracter. Ne descarcam frustrarile zilnice, oboseala si esecurile personale pe primul venit, pe un coleg care a gresit un raport, pe un strain care a intarziat o secunda la semafor sau pe un autor de pe internet care are o alta parere. Ne mintim ca reactionam asa din dorinta de dreptate, dar realitatea este ca furia e doar un drog ieftin care ne anesteziaza propriile neimpliniri. Partea trista este ca o societate care comunica doar prin tipete devine treptat imuna la sens, transformandu-se intr-un spital de nebuni unde fiecare urla din propriul salon, fara ca cineva sa mai aiba capacitatea sa asculte sau sa inteleaga.
Leave a Reply