Ai observat colegii care se intorc din concediu si arata de parca au fost la munca la ocna, nu pe o plaja? Barfa de dimineata este despre vacantele alea facute “pentru bifat”, unde oamenii alearga de la un obiectiv turistic la altul doar ca sa aiba ce sa posteze. Se intorc luni la birou mai distrusi decat au plecat, plangandu-se ca “mai au nevoie de o saptamana de recuperare”. Este ironia suprema a omului modern: muncim ca sa ne permitem vacante in care ne stresam ca nu vedem tot.
E sindromul ala de “FOMO”(fear of missing out) dus la extrem. Ii vezi cum isi fac itinerariul pe ore, ca si cum ar fi la un training corporatist, nu la relaxare. Trezirea la 6 dimineata ca sa prinda lumina buna pentru poza de pe retelele sociale, cozi de trei ore la un muzeu unde doar fac un selfie si pleaca, si maratoane prin orase straine in care singurul lucru pe care il simt e batatura de la pantofii noi. La finalul zilei, in loc sa savureze un pahar de vin pe o terasa, stau in patul de hotel si editeaza poze, numarand like-urile ca pe niste bonusuri de performanta.
Cand ii intrebi cum a fost, nu-ti povestesc despre vreo stare de bine sau despre un apus misto, si despre cat de scumpa a fost parcarea sau cat de mult au mers pe jos. Sunt un fel de “contabili ai distractiei”. Au vazut 20 de biserici si 15 monumente in trei zile, dar n-au avut timp sa respire aerul locului sau sa stea pur si simplu degeaba, privind oamenii de pe strada.
E fascinant cum am reusit sa transformam pana si relaxarea intr-o cursa contra cronometru. Ne intoarcem la munca avand nevoie de un concediu de la propriul concediu, doar pentru ca am vrut sa demonstram lumii ca viata noastra e o colectie de momente spectaculoase. Ne temem atat de tare de un moment de liniste, incat preferam sa ne epuizam fizic decat sa ramanem singuri cu gandurile noastre pe o banca intr-un parc strain.