Bai, va aduceti aminte de mirosul ala de portocale din decembrie? Chestia aia nu era doar despre mancare sau despre niste fructe aruncate pe o farfurie. Era semnalul clar ca vine Craciunul, ca se intampla ceva deosebit si ca, dupa un an intreg de asteptare, primeai si tu in sfarsit ceva bun. Cand curatai o portocala cu unghiile si sarea uleiul ala aromat din coaja pe degete, incepea sa miroasa in toata casa a sarbatoare. Parca se lumina toata camera de la mirosul ala, desi afara era un frig cenusiu si la televizor oricum n-aveai nimic de vazut. E destul de melancolic sa te gandesti cum fericirea noastra de atunci incapea intreaga intr-o coaja parfumata si cum ne multumeam cu atat de putin.
Astazi, toata treaba asta s-a dus dracu. Poti sa cumperi portocale, banane, capsuni sau ce-ti mai trece prin cap in orice zi din an, la orice ora din zi si din noapte. Mergi la supermarketul din colt si dai peste munti intregi de fructe aduse de prin toate colturile lumii. Numai ca, odata cu abundenta asta, am pierdut exact ce era mai important: farmecul si pofta aia nebuna de asteptare. Cand ai totul la discretie, nimic nu mai are gust de eveniment. Fructele alea pe care le luam acum cu plasa au devenit niste simple produse pe care le arunci in cos pe fuga, intre un pachet de detergenti si o punga de faina, fara sa mai simti absolut nicio emotie. Privesc cu un regret cald spre duminicile din copilarie cand singura legatura cu luxul strainatatii era fructul ala portocaliu asezat la loc de cinste pe masa din sufragerie, neatins de graba supermarketurilor.
Ne-am dorit atat de mult sa avem de toate si sa nu ne mai lipseasca nimic, si uite cum am reusit sa ne stricam singuri bucuriile alea mici. Cand eram copii, asteptarea aia chinuitoare facea de fapt tout farmecul. Stiai ca portocala aia pe care o gaseai in ghete de Mos Nicolae sau sub brad e un lux, asa ca o mancai felie cu felie, incet, ca sa iti ajunga mai mult timp. Acum, copiii primesc de toate la prima strigare. Au camerele pline de jucarii si dulciuri de care se plictisesc in doua zile. Parca nimic nu-i mai impresioneaza si nimic nu-i mai face sa sara in sus de bucurie.
Pana la urma, toata treaba asta iti arata ca adevarata valoare a lucrurilor nu sta in pretul lor din magazin. Ea sta de fapt in cat de greu ajungi sa le ai. Am castigat confort si avem rafturile pline. Nu mai ducem lipsa de nimic, si totusi am pierdut undeva pe drum capacitatea de a ne mai bucura sincer de o chestie simpla. Ramane doar un pic de nostalgie dupa vremurile in care o banala coaja de portocala pusa pe plita sobei reusea sa aduca mai multa caldura decat toate cadourile scumpe pe care le cumparam astazi ca sa bifam o datoria de sarbatori, intr-o alergatura care parca nu se mai opreste niciodata.
Leave a Reply