Cauti intr-o duminica dupa o surubelnita sau dupa vreun act vechi prin dulapuri si dai peste o cutie prafuita de pantofi, indesata tocmai in spate. O deschizi si gasesti un teanc de poze alb-negru, ingalbenite pe la colturi, cu mirosul ala intepator de carton vechi. Scoti una la intamplare si ramai pur si simplu cu gura cascata, ca nu intelegi la cine te uiti.
E maica-ta la nici douazeci de ani. O copila maruntica, slaba de-i numeri coastele prin rochia aia simpla de stofa, cu parul prins intr-o agrafa caraghioasa si razand cu toata gura spre aparat. Langa ea e taica-tu, uscat ca o scandura, cu un sacou cam larg pe el si cravata stramba, tinand o mana mandra pe spatarul unui scaun de lemn, dar cu o privire speriata in ochi, de zici ca se temea sa nu-l certe fotograful ca respira prea tare.
Te uiti ca la felul paisprezece. Nu-ti vine sa crezi ca pustii aia doi sunt aceiasi oameni care te-au crescut pe tine.
Toata viata ta i-ai stiut batrani si pusi pe ordine. Mama a fost aia care te repezea daca ieseai descult pe ciment, care mirosea mereu a mancare gatita si se stresa din orice fleac, de parca se darama blocul daca nu stergeai praful. Iar tata parea din fier. Se scula pe intuneric la cinci dimineata, isi bea cafeaua amara la ibric, fuma o tigara la geam si pleca pe viscol la munca fara sa scoata un scancet. Daca se strica ceva prin casa, el stia sa bata, sa lipeasca, sa desfaca. Parea ca omul ala s-a nascut direct mare, direct responsabil, cu toate raspunsurile la el.
Si cand tii bucata aia de hartie in mana, te loveste dintr-o data realitatea peste ochi: oamenii astia au fost si ei niste copii bezmetici.
Au fost si ei doi pusti care tremurau cand venea carnetul de note acasa, care si-au rupt genunchii pe maidan si care habar n-aveau pe unde sa calce in viata. Mama a fost o fata simpla de la tara sau de la marginea orasului, care poate visa sa mearga la facultate, sa se plimbe sau sa aiba o rochie mai de doamne-ajuta, dar a trebuit sa se bage direct la munca grea. Tata a fost un flacau zevzec care se temea de gura lumii, se rusina de saracie si visa sa aiba si el o bicicleta a lui sau un carnet de sofer.
Cand esti tanar, esti prost de dai in gropi si judeci la sange. Le tii minte toate cusururile, ca de ce a fost taica-tu atat de nervos uneori si a trantit usa, ca de ce n-a avut bani sa-ti ia adidasi scumpi cand toti colegii aveau, ca de ce maica-ta iti facea scandal daca intarziai o jumatate de ora pe la chefuri. Te gandeai ca sunt niste comunisti invechiti care au ceva cu tine si atat.
Abia cand te izbeste viata pe tine insuti, cand ramai intr-o luna fara un ban in buzunar si nu stii de unde sa platesti caldura, incepi sa pricepi cum a mers roata. Parintii tai n-au avut scoala de viata si nici nu i-a menajat nimeni. Au fost aruncati direct in gura lupului, tineri si speriati, intr-o lume stramba si saraca. Au tras ca dobitocii la jug zi de zi numai ca sa aiba copiii lor o pereche de ghete uscate iarna si o bucata de carne duminica in ciorba. Cu spaimele lor, cu nervii lor, cum i-a taiat pe ei capul.
Iar noi stateam si strambam din nas la mancare, crezand ca ni se cuvine totul si ca ei sunt datori pe viata sa ne asigure confortul.
Pui poza inapoi in cutie, dar ramai cu o jena in suflet. Nu mai vezi parintii aia rigizi care te bat la cap, ci vezi doi tineri amarati care si-au dat toata vlaga din ei ca sa-ti faca tie loc pe pamant. Si parca-ti vine sa iei telefonul si sa suni acasa, sa-i intrebi o prostie oarecare, doar ca sa le auzi vocea aia batrana si obosita, cat timp mai ai cui sa-i dai buna ziua.
Leave a Reply