Ieși la o întâlnire și totul începe normal. Vă așezați la o masă, luați ceva de băut și începeți să vorbiți. Ne place la nebunie să ne prefacem că suntem vindecați și pregătiți de ceva nou, până când scapă primul porumbel din gură.
Doar că, după primele zece minute, conversația o ia ușor pe arătură. Fără să-ți dai seama cum s-a ajuns acolo, scoți o chestie despre fosta. Celălalt prinde ideea, dă din cap și plusează imediat cu o fază despre fostul lui. Și gata, din momentul ăla s-a stricat totul.
În loc să vă cunoașteți voi doi, începeți să tocați mărunt fostele relații. Orice subiect deschizi, ajungeți exact în același loc. Vorbiți despre vacanțe? “A, da, și fostul meu mă ducea mereu acolo…”. Discutați despre vreo mâncare? “Pff, fosta mea ura chestia asta”. Începe un schimb obositor de amintiri și frustrări pe care le cărați după voi. Lasi paharul pe masă și simți cum întâlnirea s-a transformat într-o ședință de terapie în doi.
Partea cea mai tare e că amândoi susțineți sus și tare că ați trecut peste. Că gata, e de domeniul trecutului și că sunteți pregătiți să o luați de la capăt.
Doar că te păcălești singur. Când orice chestie banală îți aduce aminte de fostul și simți nevoia să-i povestești asta unui om pe care abia l-ai cunoscut, e clar că n-ai depășit faza. Omul ăla e încă bine mersi la tine în cap și-ți ocupă tot timpul.
Pleci de la întâlnire și-ți dai seama cât de ciudată a fost faza. Ați stat două ore la masă doar ca să vorbiți despre doi oameni care nici măcar nu erau de față.
Leave a Reply