Zilele astea n-am prea mai intrat pe blog, nu pentru ca am ramas fara idei sau pentru ca m-a lovit vreo criza existentiala, ci pentru ca am avut alta ocupatie. Am stat la barfa pe Threads cu suveranistii agramati, cu babele suveraniste care sar de cur in sus la orice critica si cu tot felul de personaje idioate care par sa fi primit misiunea divina de a apara onoarea guru-lui lor. Si, sincer sa fiu, uneori e atat de mare circul, incat imi vine greu sa ma abtin sa nu intru si eu in hora.
Acum, sa ne intelegem. Nu ma deranjeaza ca un om are convingeri politice diferite de ale mele. Fiecare sustine pe cine vrea, voteaza cu cine considera si are tot dreptul sa-si spuna parerea. Nu trebuie sa fim toti de acord, nici sa ne placem reciproc. Dar intre a sustine un politician si a te comporta de parca ti-ai pierdut mintile pentru el este o diferenta destul de mare. Iar pe Threads am avut ocazia sa vad cateva exemple care m-au facut sa ma intreb daca oamenii astia chiar citesc ce scriu inainte sa apese butonul de publicare.
Sa vezi ce se intampla cand indraznesti sa spui ceva despre idolul lor! Poti sa scrii calm, poti sa pui o intrebare simpla, poti sa le ceri o explicatie pentru o afirmatie sau sa le arati o contradictie. Nu conteaza. In multe cazuri, discutia se termina inainte sa inceapa. Apar imediat etichetele, esti vandut, esti tradator, esti userist, esti spalat pe creier, esti cu sistemul, esti platit de Soros. Daca nu te-au incadrat in niciuna dintre categoriile astea, inseamna ca omul inca isi cauta cuvintele.
Iar cand argumentele lipsesc cu desavarsire, incepe spectacolul. Majuscule, semne de exclamare, injuraturi si fraze scrise de parca tastatura ar fi vinovata pentru toate problemele lor. Uneori trebuie sa recitesc un comentariu de doua ori ca sa inteleg ce a vrut sa spuna autorul. Nu din cauza complexitatii ideii, ci pentru ca omul a reusit sa se lupte simultan cu gramatica, punctuatia si logica. Dar siguranta cu care isi sustine parerea este impresionanta. Nici macar o urma de indoiala, nici macar gandul ca poate nu stie totul. El a descoperit adevarul, restul suntem niste prosti si discutia este inchisa.
Si sa nu uitam de babele suveraniste, care par sa aiba o rezerva inepuizabila de nervi si indignare. Unele sunt atat de pornite, incat ai impresia ca daca ai scris ceva critic despre Georgescu, le-ai intrat personal in casa si le-ai baut cafeaua fara sa le intrebi. Sar ca niste vipere, improasca venin in toate directiile, blesteamna si iti explica ele cum sta treaba cu Romania, cu lumea, cu istoria si cu toate conspiratiile pe care le-au descoperit intre doua filmulete distribuite pe Tiktok. Nu conteaza ce le spui. Ele au verdictul pregatit dinainte, iar tu ai ghinionul sa nu faci parte din tabara corecta.
Pentru ele, piticul delirant Cacalin Debilus Georgeskovici nu mai este un simplu politician pe care il poti sustine sau critica. A ajuns un fel de mesia politic, omul care, in imaginatia lor, trebuie sa vina si sa puna totul in ordine. Iar daca cineva indrazneste sa-i puna la indoiala declaratiile, sa-i analizeze ideile sau pur si simplu sa nu-l considere salvatorul natiunii, se declanseaza alarma. Nu mai exista discutie, nu mai exista nuante si nici macar posibilitatea ca omul lor sa fi spus ceva gresit. Trebuie aparat cu orice pret, inclusiv atunci cand cei care il apara ajung sa se contrazica singuri de la un comentariu la altul.
Aici mi se pare partea cea mai interesanta. Oamenii astia vorbesc despre libertate, democratie si dreptul romanilor de a-si decide singuri viitorul. Numai ca libertatea pare sa functioneze perfect atata timp cat esti de acord cu ei. In clipa in care ai alta parere, devii dusman. Poti sa le explici ca tocmai asta inseamna democratia, sa avem opinii diferite si sa putem discuta fara sa ne amenintam, dar uneori ai senzatia ca vorbesti cu un perete care a invatat sa injure.
Iar amenintarile sunt poate cea mai urata parte a acestui spectacol. Sa ajungi sa-i doresti cuiva moartea sau sa-l ameninti pentru ca nu sustine acelasi politician ca tine este o dovada ca discutia a luat-o razna. Nu mai vorbim despre patriotism, despre valori sau despre grija fata de tara. Vorbim despre oameni care nu mai stiu sa accepte un dezacord fara sa-l transforme intr-un conflict personal. Si tot ei sunt cei care se declara aparatorii unei Romanii mai bune. Ma intreb uneori cum isi imagineaza tara aceea, daca simplul fapt ca un om are alta parere este suficient pentru a-l transforma intr-un dusman.
Nu spun ca toti sustinatorii AUR sau ai lui Georgescu sunt asa. Ar fi absurd sa bagam milioane de oameni in aceeasi oala. Exista oameni care isi sustin convingerile si pot purta o discutie civilizata, chiar daca nu suntem de acord. Problema mea este cu acea categorie care a inlocuit argumentele cu injuraturile, informatia cu lozincile si dialogul cu amenintarile. Cu cei care nu vor sa inteleaga nimic, ci doar sa castige o cearta pe internet, chiar daca pentru asta trebuie sa-si abandoneze orice urma de logica.
Si, intre noi fie vorba, nici nu trebuie sa cauti prea mult dupa subiecte pe Threads. Uneori intri doar sa vezi ce mai scrie lumea si ajungi sa citesti discutii care ar putea fi transformate in comedii, daca n-ar fi atat de triste pe alocuri. Unul iti explica politica internationala in trei fraze pe care abia le poti descifra, altul iti spune ca presa minte in totalitate, dar iti trimite drept dovada un filmulet fara sursa, iar altul te ameninta pentru ca ai avut tupeul sa intrebi de unde vine informatia. Daca le-ai pune pe toate intr-un singur articol, probabil ca multi ar spune ca exagerezi. Numai ca eu nu trebuie sa inventez prea mult. Uneori, oamenii se ocupa singuri de partea comica.
Asa ca, daca v-ati intrebat de ce am fost mai tacut pe blog in ultimele zile, asta este explicatia. Am fost ocupat cu cercetarea de teren, ca sa spun asa. Am citit, am comentat, am mai ras, m-am mai enervat si, recunosc, am pierdut si ceva timp in discutii care probabil nu meritau nici macar a doua inghititura de cafea. Dar am strans si destul material. Iar cand ai atatea exemple de oameni care se contrazic singuri, se dau experti in orice si sar la gatul tau pentru o simpla opinie, ar fi pacat sa nu le transformi in cateva povesti.
Pana la urma, nu cred ca trebuie sa convingi pe toata lumea. Unii oameni nu sunt pregatiti sa-si puna la indoiala convingerile si nu ai cum sa le schimbi parerea doar pentru ca ai scris un comentariu mai lung sau ai adus un argument mai bun. Uneori, cel mai sanatos lucru este sa inchizi aplicatia si sa-ti vezi de viata. Numai ca, atunci cand esti si om caruia ii place sa observe comportamentul celor din jur, iti este greu sa nu remarci toate absurditatile astea.
Asadar, blogul nu a murit, n-am ramas fara inspiratie si nici nu m-am apucat de meditatia profunda prin munti. Am fost pe Threads, unde unii continua sa salveze Romania in sectiunea de comentarii, cu majuscule, greseli gramaticale si nervi cat pentru trei revolutii. Iar eu am stat pe margine, cu cafeaua langa mine, si am luat notite.
Acum cred ca este timpul sa ma intorc la treaba. Ca prea am lasat blogul in asteptare, in timp ce altii imi ofereau material gratis. Si, la cate am vazut zilele astea, cred ca avem destule de povestit.
Pana la urmatoarea postare, va doresc cafea buna, nervi tari si suficienta rabdare cat sa nu va certati cu tot internetul inainte de pranz. Eu incerc sa fac acelasi lucru. Nu promit nimic.
Leave a Reply