Exista ideea asta obsesiva ca iubirea trebuie sa te zapaceasca complet, sa te tina treaz noaptea si sa fie plina de faza aia cu fluturi in stomac. Daca nu e cu agitatie, cu mesaje la care astepti cu orele, cu gelozii si cu stari de la o extrema la alta, unii au impresia ca se plictisesc. Au impresia ca daca nu simt tensiunea aia in piept, inseamna ca nu mai e nimic acolo sau ca s-a stins pasiunea.
In realitate, sa stai mereu cu inima in gat e doar obositor.
Se vede cel mai bine in rutina de zi cu zi. In relatiile alea obositoare, fiecare chestie mica devine un motiv de analiza. Dacă-ți răspunde mai scurt la un mesaj ori dacă e mai tăcută la masă când mâncați, te apucă paranoia o zi întreagă. Stai să te întrebi ce-ai greșit și te strânge stomacul de parcă de la o secundă la alta urmează vreo discuție nasoală.
Când ieșiți în oraș, stai încordat la fiecare vorbă și la fiecare gest, de parcă ești mereu la un interviu de angajare. Ti-e teama sa-ti spui părerea daca stii ca nu e de acord cu tine, doar ca sa nu strici atmosfera. Ti-e teama sa zici ca esti obosit sau ca vrei pur si simplu sa stai liniștit, ca sa nu pariazi plictisitor.
Iubirea normala n-are nicio treaba cu agitatia asta.
E chestia aia simpla si comoda din zilele obisnuite. Cand vii acasa rupt dupa o zi plina la muncă, unde ai dat explicatii si te-ai stresat cu tot felul de oameni, si poti sa te trantesti pe canapea fara sa fii nevoit sa faci conversatie de umplutura. Cand poti sa taci langa un om ore intregi, fiecare cu treaba lui, tu șurubăind ceva la PC sau citind, ea cu ale ei, si sa fie totul ok. Fara sa simti nevoia sa umpli golul ala cu vorbe inutile doar ca sa nu devina momentul ciudat.
Cand poti sa ai o zi proasta, sa fii indispus, obosit sau pur si simplu plictisit, fara sa fii intrebat din cinci in cinci minute “ce ai patit, te-ai suparat pe mine, am facut ceva?”.
Nu mai stai tensionat să impresionezi. Știi bine că dacă lași un vas în chiuvetă într-o seară, dacă te prinde weekendul în trening sau dacă uiți vreo chestie minoră, nu se schimbă nimic. Nu te judeca nimeni, nu ti se scot ochii si nu se aduna resentimente pentru niste nimicuri.
Cand apare o problema reala, o defectiune la masina, o incurcatura cu banii sau o faza nasoala la treaba, nu se transforma totul intr-o drama de nedescris. Nu se cauta vinovati cu degetul si nu se fac crize. Va asezati la masa, discutati scurt ce e de facut si o rezolvati impreuna.
Artificiile și entuziasmul ăla exagerat țin două săptămâni și te lasă stors. Până la urmă, tot ce contează e să poți, în sfârșit, să respiri normal și să știi că ești bine unde ești.
Ca femeie, citindu-te, mi-am dat seama de un adevăr dureros: multe dintre noi am fost educate să credem că starea asta de alertă continuă este normală. Am fost crescute în familii unde bărbatul lua toate deciziile, bune sau proaste, iar femeia trebuia să tacă, să înghită și să suporte, de parcă nu avea dreptul să gândească sau să aibă o opinie. Când ești învățată de mică să fii invizibilă și neauzită, confunzi nodul în stomac cu pasiunea.
De aceea, concluzia ta este atât de puternică. Iubirea adevărată este exact acea respirație adâncă și liniștită. Este momentul în care nu îți mai e frică să exiști și în care poți spune cu siguranță:”Ok, trecem și peste asta împreună”, fără teama că vei fi judecată sau pedepsită prin tăcere.