Am ajuns sa traim cu telefonul lipit de mana ca si cum am fi de garda la un spital, desi majoritatea mesajelor sunt doar urgente inventate de altii.
Stai la masa, mananci ceva sau pur si simplu te uiti pe geam si dintr-o data auzi ecranul ca bāzāie pe masa. Instinctiv, fara sa te gandesti, pui mana pe el si il deblochezi. Nu e nicio urgenta, nu s-a intamplat nimic grav. E doar o intrebare banala de la munca, un clip trimis pe un grup sau un e-mail venit la o ora la care n-ar trebui sa mai lucreze nimeni.
Dar pui mana pe telefon din reflex. Si s-a dus dracului si putinul de liniste pe care il aveai.
Daca nu raspunzi la un mesaj in mai putin de cinci minute, lumea presupune automat ca ti s-a intamplat ceva sau ca ai o problema cu ei. Apare statusul de “vazut”, iar din momentul ala incepe filmul. Altii se simt ignorati, iar tu incepi sa te simti vinovat.
E o presiune continua care te face sa crezi ca daca nu esti pe faza secunda de secunda, esti nepoliticos sau nepasator.
Iar daca te suna cineva direct, fara sa-ti scrie un mesaj inainte, te sperii putin. Primul gand nu mai e ca te cauta un prieten sa vedeti ce mai faceti, ci “Aoleu, ce s-a intamplat? Ce-ai patit?”. Un apel neanuntat a ajuns sa para o mare problema, o chestie pentru care trebuie sa-ti faci putin curaj inainte sa glisezi ecranul.
Traim intr-o stare de alerta continua. Notificarile piuie, ecranul se aprinde pe noptiera si tresarim instant. Raspundem din baie, de la masa ori cand incercam sa ne uitam la un film.
Am ajuns sa fim disponibili pentru toata lumea, sefi, colegi, neamuri ori curieri, la orice ora din zi. Singurul om pentru care nu mai avem timp suntem noi.
Disponibilitatea asta totala te stoarce de energie. Nu te oboseste munca in sine, ci faptul ca esti intrerupt din minut in minut. Nu mai ai niciun moment in care sa fii doar tu cu gandurile tale, fara sa-ti scrie cineva vreo chestie.
Partea absurda e ca majoritatea lucrurilor pentru care ne grabim sa raspundem pot astepta foarte bine pana a doua zi. Nu arde nimic. Nu se intampla nimic daca raspunzi la un e-mail miercuri dimineata in loc sa dai reply marti noaptea tarziu.
Dar ne-am invatat unii pe altii prost. Am creat un obicei in care linistea pare o vina, iar daca nu raspunzi repede pare ca nu-ti pasa.
Poate e timpul sa mai lasam telefonul pe silent in alta camera, fara sa ne mai cerem scuze. Nu e nimic nepoliticos in a nu fi de gasit cateva ore. E singurul mod prin care mai poti sa ramaii intreg la cap.
Leave a Reply