N-am mai intrat demult într-o librărie așa, pur și simplu, fără vreo listă în cap și fără să caut un cadou pe ultima sută de metri. Să intri doar ca să te plimbi printre rafturi, fără să te grăbești, fără să te uiți din minut în minut la ceas și fără să-ți piuie telefonul că trebuie să fii în altă parte.
Azi cumpărăm totul pe repede înainte. Deschizi o aplicație în timp ce ești în autobuz sau la o cafea, dai search la un titlu, apeși pe un buton și îți vine pachetul la ușă a doua zi. E comod, n-are nimeni ce să zică, economisești timp. Dar pierzi tot farmecul ăla vechi în care puneai mâna pe o carte, îi simțeai coperta, greutatea în palme și mirosul ăla specific de hârtie proaspătă ori foaie veche.
În librărie e mereu o liniște aparte, dintr-aia pe care n-o mai găsești prin oraș. Oamenii merg încet, își apleacă capul într-o parte ca să citească coturile cărților și nu se împinge nimeni. Nimeni nu se uită urât la tine dacă stai zece minute în picioare în fața unui raft fără să pui nimic în coș.
Ieși din gălăgia și haosul de pe stradă și te trezești dintr-o dată că rătăcești printre domenii de care nici nu știai că te interesează. Scoți un volum doar pentru că ți-a atras atenția o copertă mai ciudată sau un titlu scris altfel. O răsfoiești puțin, citești două rânduri de la mijloc și o pui înapoi pe raft. După aceea iei alta. Fără să te simți vinovat că n-ai dus-o la casă și fără să-ți sufle vreun vânzător în ceafă ca să te întrebe dacă te poate ajuta cu ceva.
Plăcerea nu e neapărat să pleci de acolo cu sacoșa plină. Plăcerea e timpul ăla pe care ți-l iei tu cu tine, jumătatea aia de oră în care te deconectezi de la tot ce ai de făcut. Un loc simplu, unde nu te întreabă nimeni ce cauți și unde nu trebuie să bifezi nicio sarcină pe ziua respectivă.
De multe ori pleci fără să cumperi nimic, poate doar cu un semn de carte de la casă, dar te întorci pe stradă cu capul ceva mai limpede și mai aerisit. Și poate că doar pentru senzația asta merită să mai împingi din când în când ușa unei librării, fie și numai ca să te prefaci, pentru câteva minute, că timpul poate să curgă ceva mai încet.
Mă regăsesc în textul tău și mi-ai trezit atâtea amintiri din anii în care făceam naveta cu vagonul de dormit de la provincie la București… După zile lungi, pline de calcule, întâlniri și dezbateri, refugiul meu era o librărie. În timp ce așteptam trenul, mă așezam pe o băncuță acolo și îmi găseam acea liniște unică, citind. Toată viața mea am fost așa, o persoană care se regăsește printre cărți și care se pierde cu orele în librării și biblioteci. Și acum fac la fel: intru doar pentru 30 de minute și mă trezesc că au trecut două ore, iar de ieșit, nu există să ies cu mâna goală, mereu mă agață câte o carte! Librăria rămâne spațiul meu de liniște și regăsire. Felicitări pentru text!