E o diferență uriașă între ce crezi că e iubirea când ești vreun băiețaș necăjit și ce ajungi să pricepi mai târziu, după ce te mai lovești de viață.
Când ești tinerel, ai impresia că trebuie să fie numai cu teatru, scandal, gelozii, nopți pierdute, mesaje la trei dimineața și discuții care pleacă de la un banal “ce faci, fă?” și se termină direct cu război civil. Ți se pare că așa e bine, ba chiar o arzi romantic, de zici că ești vreun Romeo de Craiova.
Abia mai târziu te prinzi că iubirea n-ar trebui să te lase stors de energie, de să nu mai știi de tine. Nu trebuie să te facă să umbli ca pe ouă prin bătătură, să te întrebi zilnic dacă te mai iubește muiarea sau să stai să-i dovedești la infinit că ești băiat finuț și meriți să fii acolo.
O iubire mișto e aia care îți face viața mai ușoară. Nu că-ți rezolvă ea toate belelele și datoriile, ci pentru că nu-ți mai bagă altele pe cap.
E vorba de femeia aia care vede că veniși rupt de oboseală de la muncă, acrit de viață, și nu te bate la cap cu zece întrebări. Vine lângă tine, îți pune o cană de zaibăr sau de cafea exact cum îți place și tace. Își aduce aminte ce-i ziseseși acum două zile, te întreabă dacă mâncași ceva și-ți respectă liniștea, fără să o transforme într-o fentă de-asta de muțenie de trei zile pe post de pedeapsă. E omul care-ți zice în față că dași dai cu bâta-n baltă, dar fără să te facă să te simți vreun ultim prăpădit.
Și poate cea mai tare combinație e să fii iubit fără să simți că dai examen la fiecare pas. Nu trebuie să o arzi pe opulență, să fii vreun barosan plin de bani, cel mai caterincos sau mai perfect din bătătură. N-ai de ce să faci figurație sau să le vinzi abureală. Poți să fii picat de somn, să ai o zi proastă, să taci ca mutu’ și să fii fix tu. Iar muierea de lângă tine nu caută clanța de la ușă doar pentru că într-o zi n-ai fost în cea mai mare formă a ta.
Păi ăsta înseamnă să fii în siguranță lângă cineva, să știi că nu trebuie să te bați ca un disperat pentru locul tău în viața ei, de parcă ai fi la coadă la gogoașă.
Iar faza tare e că tocmai atunci îți vine să oferi mai mult. Nu că te strânge ea cu ușa sau îți face morală, ci pentru că-ți vine natural, din suflet. Când nu te toacă la cap cu toate prostiile, ai și tu energie să trăiești, pentru muncă, pentru un șpriț cu băieții, pentru ce-ți place ție.
Nu mai stai să diseci fiecare mesaj ca un căutat la cap, nu mai cauți fente ascunse și nu mai stai cu morcovu-n cur că orice vorbă aruncată aiurea o să sară în aer ca o petardă. Pur și simplu îți vezi de treabă.
Și te trezești într-o dimineață că parcă e mai mișto afară, cafeaua are alt gust, drumul spre casă e mai scurt, iar un film văzut a zecea oară e mai dulce doar pentru că-l privești cu cineva lângă tine.
Asta e iubirea pe care o înțelegi când te mai coaci la minte. Nu aia care-ți dă lumea peste cap și te bagă în spital, ci aia care ți-o pune la loc. Nu aia care te face să te întrebi dacă ești destul de șmecher, ci aia care te face să uiți că ai avut vreodată nevoie să dovedești ceva.
La urma urmei, o relație nu e bătălie pe viață și pe moarte. E locul ăla în care, după ce te-a stors lumea de energie toată ziua, te întorci acasă, te pui pe canapea și zici simplu “Băi muică, bine că te am”. Atât. Fără vorbe mari, fără vrăjeală ieftină.
Leave a Reply