E o fractiune de secunda, a dracu de grea, care te loveste cand ti-e lumea mai draga.
Esti pe drum, vezi o tampenie pe strada, auzi o replica haioasa sau rezolvi o chestie la care te-ai chinuit toata saptamana. Bagi mana in buzunar, scoti telefonul din reflex si degetul pleaca direct spre numele ei. Vrei sa-i trimiti o poza, sa-i scrii doua randuri, sa-i zici repede ce-ai patit.
Si fix in secunda aia te opresti cu ecranul aprins in mana. Iti aduci aminte ca s-a rupt filmul. Ca nu mai ai voie sa trimiti nimic acolo.
Acolo te loveste de fapt toata lipsa, nu neaparat in patul gol sau in linistea din casa seara. Te loveste in toate maruntisurile alea pe care n-ai cui sa le mai spui.
Cand esti cu o femeie si ti-e draga, nu-i povestesti doar dramele mari sau planurile pe zece ani. Ii zici toate fleacurile, ce cafea proasta ai baut azi, cum te-a enervat un sofer in trafic, o gluma nesarata pe care n-o prinde nimeni altcineva sau cum ti-a iesit o mancare.
Ea stia deja tot contextul. Nu trebuia sa-i explici de la Adam si Eva cine e cutare, de ce te-ai suparat sau de ce razi ca un bleg. Aveati limba voastra, glumele voastre interne, bucata aia de viata pe care n-o mai stia nimeni din exterior.
Iar cand se termina totul, ramai cu o caruta de vorbe si intamplari adunate in tine si n-ai unde sa le mai descarci. Sa te apuci sa le povestesti altora n-are niciun farmec; trebuie sa le explici detalii, sa le dai context, iar pana termini s-a dus tot hazul.
Nu realizezi cat de mult a contat un om atunci cand e langa tine si totul merge din inertie. Realizezi abia intr-o dupa-amiaza oarecare, cand ti se intampla ceva si primul tau gand e “hai sa-i dau un mesaj repede sa-i zic”.
Dupa care bagi telefonul inapoi in buzunar si parca s-a facut un pic mai rece in jurul tau.
Ai perfectă dreptate: realizăm cât de mult a însemnat un om abia când ne trezim cu ecranul aprins în mână și n- avem cui să-i trimitem poza sau gândul din acea secundă. Lucrurile mărunte clădesc o zi și o viață întreagă, iar când nu mai ai cu cine să le împarți, golul e uriaș. Textul tău mi-a amintit de dorul de a suna pe cineva drag (pe mine m-a dus cu gândul direct la mama și la reflexul de a o căuta pe numărul vechi). E o blândețe tristă în realizarea asta: iubim prin detalii.