Cat timp ai toata lumea pe langa tine, nici nu bagi de seama pe ce stai. Scaunul din bucatarie e doar o bucata de lemn sau de metal cu spatar, pe care o tragi cu piciorul de sub masa, te asezi, mananci o ciorba si pleci mai departe la treburile tale. Il impingi la loc cu genunchiul fara sa te uiti la el niciodata.
Pana cand vine o zi blestemata cand cineva din casa aia nu mai e. Si mobila ramane exact cum a fost lasata.
Intri dimineata in bucatarie, miroase a cafea, dar privirea ti se opreste direct acolo, pe coltul mesei. Scaunul e liber. Nici macar nu e vorba de o suparare mare cu plansete si tipete, e pur si simplu o apasare surda in piept de nu mai ai aer. Nu te uiti la lemn, ci vezi cum statea el acolo cocosat peste farfurie, cu mainile lui aspre batute de munca, cum isi potrivea ochelarii pe nas sau cum pufnea cand nu-i placea vreo stire de la televizor.
Te apuca toti dracii pe lumea din jur. Afara claxoneaza masinile ca nebunele, vecina de la trei scutura covoare de la balcon, la magazinul de jos se descarca marfa si oamenii isi vad de viata lor ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Toata lumea alearga dupa maruntisuri, iar la tine in casa s-a rupt un stalp intreg si a ramas un gol pe care n-ai cu ce sa-l mai umpli.
La inceput nu te induri sa pui mana pe el. Il lasi tras putin mai intr-o parte, nu ca te-ai astepta sa mai deschida cineva usa, dar parca ti-e frica sa nu strici urma aia de om care a mai ramas agatata de spatar. Zile in sir il ocolesti, mananci pe coltul celalalt, pe picioare, numai sa nu te asezi tu acolo.
Mai tarziu, dupa luni de zile, cand incepe praful sa se aseze si viata te impinge iar de la spate cu facturi si drumuri, il bagi sub masa. Poate chiar pui pe el o plasa cu cumparaturi sau se asaza vreun musafir grabit. Dar sunt dimineti cand bei cafeaua de unul singur, te uiti la locul ala si parca il vezi din nou intinzand mana dupa zaharnita.
Asta e toata pacostea cand pierzi pe cineva: omul s-a dus, dar toata casa e plina de el. Papucii lui vechi aruncati sub cuier, haina aia de fas groasa care inca mai are mirosul lui de tutun in lana si scaunul ala amarat din coltul mesei. Poti sa zugravesti, poti sa schimbi toata bucataria, dar bucata aia de loc gol ramane infipta in capul tau pana inchizi si tu ochii.
Leave a Reply