Dimineata asta am facut greseala sa deschid Instagram inainte sa termin cafeaua. Stiu, nu trebuia. Omul normal isi incepe ziua cu putina liniste, cu gandurile lui si cu speranta ca poate apuca sa se trezeasca inainte sa afle toate nenorocirile planetei. Eu, in schimb, am intrat direct in gura lupului.
In cinci minute am aflat ca vine sfarsitul lumii, ca toti politicienii sunt hoti, ca barbatii nu mai sunt barbati, ca femeile nu mai sunt femei si ca societatea se duce de rapa. Mai lipsea sa-mi spuna cineva ca nici cafeaua nu mai este ce-a fost si ca, pe vremuri, boabele aveau caracter.
Fiecare avea cate o problema grava de rezolvat. Unul explica de ce s-a distrus familia traditionala, altul stia exact cine este vinovat pentru toate necazurile Romaniei, iar altcineva ne avertiza ca omenirea a luat-o razna pentru ca nu mai respecta niste reguli pe care nici el nu parea sa le respecte.
Si toti erau foarte siguri pe ei. Nicio urma de indoiala, nicio ezitare, nicio intrebare. Adevarul era deja impartit in comentarii, iar cine nu era de acord trebuia pus imediat la punct.
Am mai derulat putin si am descoperit ca exista si solutii pentru toate problemele lumii. Unele erau in trei pasi, altele intr-un videoclip de treizeci de secunde, iar cele mai complicate necesitau doar sa dai distribuire si sa scrii “Asa este!”. Dupa aceea, puteai sa te duci linistit la serviciu, cu constiinta impacata ca ai contribuit la salvarea civilizatiei.
La un moment dat, am inchis aplicatia si m-am uitat la cafea.
Statea cuminte in ceasca, fara sa judece pe nimeni, fara sa explice cum ar trebui sa se comporte barbatii si femeile si fara sa acuze pe nimeni ca a distrus tara. Nu stia nimic despre criza valorilor, nu avea o teorie despre viitorul omenirii si nici nu simtea nevoia sa convinga pe cineva ca detine adevarul absolut.
Doar se racise putin.
Si mi s-a parut, pentru cateva secunde, cea mai rezonabila prezenta din toata dimineata mea.
Poate ca asta ne lipseste uneori: capacitatea de a nu transforma fiecare dimineata intr-o sedinta extraordinara despre dezastrul lumii. Sa putem sa ne bem cafeaua fara sa simtim ca trebuie sa luam pozitie fata de toate problemele planetei inainte de ora noua.
Nu spun ca problemele nu exista. Exista destule, unele serioase, altele care merita discutate. Dar intre a fi informat si a te trezi in fiecare dimineata convins ca totul este pierdut exista o diferenta. La fel cum exista o diferenta intre a avea o opinie si a simti nevoia sa-i explici intregii omeniri, in fiecare zi, ca numai tu ai inteles ce se intampla.
Asa ca maine dimineata cred ca o sa procedez altfel. Intai imi beau cafeaua. O sa las lumea sa se salveze singura pentru vreo zece minute, fara contributia mea.
Daca mai ramane ceva din ea dupa ce termin, intru si eu pe Instagram.
Pana atunci, prefer sa-mi incep ziua cu o cafea calda si cu iluzia ca omenirea mai are o sansa. Macar pana deschid comentariile.
Să știi că exact așa îmi începeam și eu diminețile cândva: în zgomotul, dramele și iluziile de pe internet. Am renunțat de mult la scroll-ul matinal și la știri, iar în locul lor s-a așezat o liniște binecuvântată.
Lumea s-a umplut de experți de ocazie care ne învață cum să trăim, cum să manifestăm sau cum să facem bani rapid prin seminarii, dar au uitat să mai aibă discuții normale, de la om la om. La fel ca tine, nici eu nu am mai deschis secțiunea de comentarii de o veșnicie.
Până la urmă, adevărata înțelepciune nu e cea strigată în videoclipuri de treizeci de secunde. Ea stă exact în acele zece minute de liniște, în care alegi să nu salvezi lumea, ci să te salvezi pe tine din calea zgomotului ei.