Nu e un moment clar. Nu suna nimeni un clopot. Nu primesti un mesaj direct.
Se schimba lucrurile marunt.
Raspunsurile nu mai vin repede. Nu pentru ca nu poate, ci pentru ca nu mai e o prioritate.
Conversatiile devin scurte, functionale. Fara detalii, fara curiozitate reala.
Nu te mai intreaba cum esti. Sau intreaba, dar nu asteapta raspunsul.
Nu mai esti cautat. Doar raspuns, din cand in cand.
Si incepi tu sa compensezi. Scrii mai mult. Incerci sa fii mai interesant. Mai prezent. Mai “tu”.
Dar cu cat faci mai mult, cu atat simti mai clar ca esti singur in doi.
Nu e respingere directa. Aia ar fi simpla.
E ceva mai linistit si mai rece. O retragere lenta, fara explicatii.
Nu te lasa. Dar nici nu te tine.
Te tine suficient de aproape incat sa nu pleci.
Dar suficient de departe incat sa nu mai contezi.
Si partea interesanta?
Nu e o decizie.
E lipsa unei decizii.