E fascinant sa vezi cuplurile alea lipite cu superglue in fiecare poza. “Iubirea mea”, “recunoscator” si alte etichete siropoase, de parca incearca sa convinga nu doar internetul, si pe ei insisi ca totul e roz. In realitate, daca ai intra peste ei in casa, probabil ai gasi o liniste de mormant, intrerupta doar de curierul care aduce cina.
Exista o regula nescrisa, cu cat sunt mai multe poze cu saruturi in apus, cu atat e mai mare distanta pe canapea in restul timpului. Fiecare sta in coltul lui, cu fata luminata de telefon, verificand cate like-uri a strans ultima dovada de “fericire”. Comunicarea lor e un fel de ping-pong cu “te duci tu dupa mancare?”.
E un teatru ieftin unde regia e totul. Se cearta pana la urlete, dar cand se aprinde camera, zambesc de parca au castigat la loto. E trist sa traiesti pentru galerie, in timp ce acasa singurul lucru pe care il mai imparti e parola de la Wi-Fi. Fericirea aia zgomotoasa de pe net e doar un mod de a acoperi un gol. Daca ar fi asa bine pe bune, n-ar avea timp de editat poze pana la trei dimineata.
Într-o lume care strigă după atenție, liniștea a devenit un lux pe care puțini și-l mai permit. Ai dreptate, viața adevărată începe acolo unde se termină nevoia de validare a celorlalți. E mult mai prețios să trăiești momentele decât să le regizezi.