Te urci pe bicicletă sau trotinetă cu iluzia că ești mai liber decât cei blocați în mașini. Pedalezi printre coloane de metal care scot fum și te simți ca un gladiator al eficienței. Dar e un sport extrem să încerci să rămâi zen când orașul pare proiectat să te scoată de pe carosabil. Ești personajul principal într-un film de acțiune cu buget redus, unde cascadoria supremă e să nu fii șters de o oglindă retrovizoare.
Vântul îți ciufulește freza aia lucrată în oglindă acasă, iar praful se depune pe sacoul tău ca un strat fin de realism. Ești un hibrid ciudat, jumătate sportiv de ocazie, jumătate rotiță în sistem. Depășești un SUV de lux blocat în trafic și, pentru trei secunde, simți o satisfacție meschină, de parcă ai fi câștigat o etapă în Turul Franței, nu doar zece metri în drum spre un Excel. Te uiți scurt spre șoferul care butonează telefonul și savurezi momentul de superioritate morală, chiar dacă știi că peste cinci minute te va depăși el, lăsându-te într-un nor de motorină.
Când ajungi și legi bicicleta de suportul din fața clădirii de sticlă, ești deja transpirat și puțin iritat. Îți ștergi fruntea cu un șervețel și încerci să-ți recuperezi pulsul normal înainte să dai ochii cu recepția. Îți verifici ținuta și constați că eroismul tău urban are prețul lui, o pată de ulei pe pantalon și o stare de nervozitate mascată de un zâmbet de corporatist model.
Intri în lift cu oameni care miros a parfum scump și cafea proaspătă, în timp ce tu miroși a efort și a noxe. Te lipești de peretele cabinei, încercând să ocupi cât mai puțin spațiu, ca să nu contaminezi atmosfera sterilă a celor care au venit la muncă în bule de aer condiționat. Dar măcar ai văzut cerul și ai simțit temperatura reală a dimineții, chiar dacă l-ai privit printre degetele unui șofer care n-a dat semnal și ți-a amintit brutal că drumul spre succes e plin de gropi și priorități ignorate.
Leave a Reply