Exista un personaj in fiecare bloc care pare ca si-a dedicat intreaga existenta luptei cu structura de rezistenta a imobilului. De ani de zile, in fiecare sambata la opt dimineata, bormasina lui devine alarma care iti strica orice plan de somn. Te intrebi serios ce naiba mai poate gauri intr-un apartament de doua camere, ca pana acum trebuia sa fi transformat toti peretii intr-o dantela fina sau sa fi ajuns deja la vecinii de trei etaje mai jos.
Omul nu repara nimic, el doar mentine un fel de stare de asediu permanenta. Are probabil o colectie intreaga de scule, de la rotopercutoare la polizoare care scot sunete de avion la decolare, si le foloseste pe toate cu o precizie sadica exact cand ai si tu o ora libera. Daca il vezi la lift, e mereu plin de praf si iti zambeste scuzas, dar amandoi stiti ca abia asteapta sa ajunga sus sa mai dea o gaura in linistea ta.
E un fel de terapie prin zgomot pentru el. Probabil ca in bubuitul ala de beton el isi gaseste pacea interioara, in timp ce tu stai in pat si numeri loviturile in tavan, sperand sa nu cada lustra. E fascinant cum unii oameni pur si simplu nu suporta sa fie liniste in jur si simt nevoia sa anunte tot cartierul ca ei “mesteresc” ceva. In realitate, probabil doar muta un tablou de pe un perete pe altul de zece ani incoace, doar ca sa aiba un motiv sa porneasca scula aia electrica si sa se simta stapanii blocului.
Leave a Reply