La fiecare discutie de dimineata, langa automatul de cafea, exista o persoana care incepe ziua cu acelasi monolog: “Eu nu mai rezist aici”, “Gata, saptamana asta imi depun demisia”, “M-am saturat de managementul asta incompetent”. Asculti lamentarea cu empatie in primele trei luni, dar dupa un an incepi sa realizezi ca discursul e doar un zgomot de fundal ritualic, la fel ca zgomotul facut de imprimanta. Este o adevarata performanta artistica sa demisionezi mental in fiecare zi, timp de cinci ani, de la acelasi birou.
Spectacolul are aceleasi acte in fiecare saptamana. Luni se plange de volumul de munca, marti analizeaza ofertele de pe piata si pretinde ca are trei interviuri programate, miercuri trimite mesaje cu subinteles despre libertate profesionala, iar joi e deja prea obosit ca sa mai caute altceva. In tot acest timp, ecranul lui ramane deschis pe aceleasi tab-uri de excel, iar activitatea lui principala devine monitorizarea minutioasa a greselilor sefilor, pe care le colecteaza ca pe niste trofee ale propriei neindreptatiri.
Este plina lumea de oameni care adora sa pozeze in victime ale sistemului, dar care gasesc un confort pervers in propria nefericire profesionala. Se plang pentru ca e mai usor sa fii revoltat decat sa iti asumi riscul de a cauta altceva sau de a o lua de la capat in alta parte. Rutina si frica de necunoscut sunt mult mai puternice decat dorinta reala de schimbare. Se pare ca drama zilnica de la corporatie ofera exact doza de importanta pe care jobul in sine nu o poate aduce. Statutul de neinteles si exploatat ii ofera o aura de martir in fata colegilor noi, care inca nu ii cunosc repertoriul de texte.
Aceasta revolta permanenta din vorbe ascunde de fapt o dependenta profunda de stabilitatea pe care o critica. Fiecare amenintare cu plecarea e doar o metoda de a cersi atentie si validare, o incercare de a parea un spirit liber captiv intr-o colivie, cand in realitate usa coliviei e deschisa, dar afara bate vantul si e nevoie de efort.
Cat de des va pierdeti rabdarea cu acesti rebeli de carton care ameninta cu plecarea, dar sunt primii care isi semneaza fisa de evaluare anuala fara sa comenteze? Cand vine momentul discutiilor serioase despre performanta sau cand se impart bonusurile de fidelitate, toata revolutia se stinge instantaneu. Rebelul strange din dinti, zambeste umil in biroul managerului si isi prelungeste constiincios abonamentul la suferinta pentru inca un an, pregatit sa o ia de la capat dimineata urmatoare, fix langa acelasi automat de cafea.
Leave a Reply