Am reusit performanta sa transformam un concept nobil si necesar intr-o ciorba ideologica din care nimeni nu mai intelege nimic. In discursurile moderne, toleranta a fost tradusa fortat prin obligatia de a da din cap aprobator la absolut orice idee, comportament sau opinie, oricat de absurda, nerealista sau de-a dreptul stupida ar fi. Daca indraznesti sa aduci un argument rational, sa strangi din ochi la o aberatie sau sa spui un “nu” apasat, esti catalogat instantaneu ca fiind rigid, invechit sau plin de prejudecati. Se pare ca noul cod al bunelor maniere sociale iti cere sa iti lasi simtul critic la garderoba inainte de a intra pe internet.
Este o confuzie totala intre respectul fata de dreptul unui om de a exista si obligatia de a-i aplauda toate fanteziile mentale. Toleranta adevarata inseamna doar atat, sa accepti ca intr-o societate traiesc oameni diferiti, cu valori diferite, si ca au dreptul sa isi traiasca viata fara sa fie persecutati pentru asta. Atat si nimic mai mult. Nu inseamna ca trebuie sa iti muti propriile principii dupa cum bate vantul curentelor de pe internet si nici ca esti obligat sa validezi parerea fiecarui incompetent care a descoperit ca are o voce in spatiul public. Este de-a dreptul reconfortant sa stii ca orice bazaconie debitata cu suficient entuziasm trebuie primita cu aplauze protocolare si zambete largi.
Poti sa fii un om perfect tolerant si, in acelasi timp, sa consideri ca o anumita idee este o prostie monumentala. Poti sa respecti libertatea cuiva, dar sa refuzi categoric sa o primesti in viata ta, in casa ta sau la masa ta de cafea. Cand elimini capacitatea de a discerne, de a critica si de a nu fi de acord, toleranta devine doar o forma lasa de lasitate sociala, o masca sub care ne ascundem ca sa nu intram in conflict cu nimeni. Adevarata maturitate inseamna sa poti sa privesti un om in ochi, sa nu fii de acord cu nimic din ce spune, dar sa iti bei cafeaua in liniste mai departe, fara sa simti nevoia nici sa il schimbi, dar nici sa ii dai dreptate de dragul politetii.
Din păcate, cel care refuză să aplaude falsitatea și alege să spună adevărul devine adesea incomod. Și da, de multe ori, pedeapsa subtilă a societății este exact asta: să nu mai fie invitat la nicio masă, să fie marginalizat doar pentru că nu acceptă să poarte masca conformismului. Este nevoie de un curaj uriaș să îți păstrezi verticalitatea și blândețea într-o lume care preferă minciunile confortabile în locul unui adevăr curat. Dar cred cu tărie că este mult mai câștigat omul care își bea cafeaua în liniște, la o masă mai mică, dar cu oameni autentici, decât cel care stă la mese mari și zgomotoase unde fiecare zâmbet este mimat. Adevărul tău are valoare, chiar și atunci când ceilalți aleg să închidă ochii.