Exista o iluzie foarte confortabila in care ne refugiem atunci cand suntem raniti, convingerea ca daca provocam o suferinta egala sau mai mare in alta parte, durerea noastra va disparea ca prin minune. O vedem in relatiile care se destrama, unde partenerii isi arunca reprosuri doar ca sa vada cine sangereaza mai mult, o vedem in amantlacurile incepute in graba doar ca sa razbuni o tradare veche si o vedem in micile rautati zilnice de la birou, unde platim cu aceeasi moneda de dispret pe care am primit-o in trecut. Se pare ca noua strategie de echilibru emotional consta in a-i lasa si pe altii fara aer, in speranta ca tu vei incepe sa respiri mai bine.
Ne imaginam ca suferinta e un fel de contabilitate ciudata, unde o fapta rea se sterge cu o alta fapta rea. Insa realitatea te aduce rapid cu picioarele pe pamant dupa ce se stinge ecoul trantitului de usi sau al cuvintelor grele. Cand te intorci in propria liniste, realizezi ca noua rana pe care ai deschis-o nu a facut decat sa mareasca prapastia. Razbunarea sau agresivitatea nu sunt tratamente, si doar niste anestezice ieftine care iti pacilesc orgoliul pret de cateva minute, lasandu-te apoi si mai gol, si mai plin de resentimente. Este o logica financiara superba: sa crezi ca daca iti maresti datoriile morale fata de ceilalti, vei iesi pe plus cu fericirea.
Poti sa pui la pamant zece oameni din jur si sa le demonstrezi cat de dur si imun ai devenit; adevarul e ca in spatele acelei masti de fier ramane acelasi copil speriat care nu stie ce sa faca cu propria durere. Schimbarea incepe abia cand ai curajul sa opresti acest lant al slabiciunilor. Sa intelegi ca o trauma nu se repara prin distrugere, si prin rabdare, si ca singurul mod real de a-ti vindeca o rana este sa o privesti in fata, sa o accepti si sa refuzi sa o transformi in venin pentru ceilalti.
Din păcate, mulți cred că dacă îi lasă pe alții fără aer, vor respira ei mai bine. Din fericire, există și oameni care aleg opusul: internalizează, se izolează câteva zile pentru a-și găsi echilibrul și refuză să devină toxici pentru cei dragi. Să privești problema în față, de unul singur, fără să ceri ajutor și fără să ataci, este probabil cea mai grea formă de maturitate.