Te port in gand ca pe o floare
ce nu se vestejeste-n vant,
ca pe un cantec plin de doruri
ce-mi infloreste-n suflet bland.
Cand ochii tai ma privesc tainic,
se face primavara-n piept,
iar toate umbrele se pierd
ca norii risipiti de-un drept.
Nu-ti cer nici stelele din ceruri,
nici vise ce nu pot dura,
imi este de ajuns sa stiu
ca inima ta ma va pastra.
Si daca anii vor asterne
argint pe parul nostru-ncet,
iubirea mea va fi aceeasi,
curata ca la inceput.
Caci te iubesc nu doar o clipa,
nici doar cat canta un izvor,
ci precum cerul tine stelele,
cu nesfarsit si sfant amor.
O adevărată “rugăciune” care se citește cu inima și se simte până în adâncul sufletului.