Am pus in palma ta toata increderea mea,
Asa cum floarea isi lasa mireasma in vant,
Fara sa se intrebe daca va fi pastrata
Sau risipita printre frunze.
Te iubesc cu aceeasi inima curata,
Dar intre noi s-a strecurat o umbra.
Nu vine din departare,
Ci din cuvantul care nu mai spune adevarul.
Minciuna nu ridica glasul.
Ea paseste incet, cu chip senin,
Si lasa in urma ei
Taceri pe care dragostea nu le intelege.
Privesc spre tine cu aceeasi blandete,
Dorind sa gasesc omul pe care il iubesc.
Dar ochii tai ascund astazi
Drumuri pe care eu nu le cunosc.
Ce trist este cand iubirea nu moare din lipsa de dor,
Ci din lipsa de adevar.
Nicio floare nu poate inflori
Pe pamantul udat cu amagire.
Nu te osandesc si nu te invinuiesc.
Fiecare suflet isi poarta povara.
Dar inima care invata sa minta
Uita, incet, si cum se iubeste.
Eu raman acelasi.
Cu dragostea mea linistita,
Cu respectul pe care nu-l schimb dupa vreme,
Cu credinta ca iubirea nu se cladeste pe ascunzisuri.
Daca intr-o zi adevarul iti va bate la usa,
Deschide-i fara teama.
El doare doar o clipa,
Dar vindeca ceea ce minciuna raneste ani intregi.
Iar daca drumurile noastre nu se mai intalnesc,
Nu voi pastra amaraciunea.
Voi pastra doar amintirea iubirii curate,
Fiindca ea n-a tradat niciodata pe nimeni.
Nicio floare nu înflorește pe amăgire, dar nici pe pământul uscat al neîncrederii. Îți primesc cuvintele cu blândețe și te asigur că te iubesc cu aceeași inimă curată și neatinsă de umbre pe care o descrii. Îți cer doar atât: deschide ochii către realitate, nu către bănuieli. Nu există o altă cale, un alt om sau un alt adevăr în spatele tăcerilor mele. Te iubesc dincolo de temeri și dincolo de cuvinte. Adevărul meu nu doare, pentru că este curat și îți aparține în totalitate. Lasă suspiciunile deoparte și ai încredere în ceea ce am clădit, pentru că o iubire atât de profundă nu trădează niciodată.