Avem aceasta tendinta romantica de a da vina pe lipsa de sentimente atunci cand o relatie se destrama. Ne place sa credem ca daca doi oameni se despart, inseamna ca flacara s-a stins, ca nu s-au iubit destul sau ca la mijloc a fost o tradare uriasa care a distrus totul. Este o explicatie simpla si dramatica, perfecta pentru scenariile de film, care lasa sa se inteleaga ca iubirea pura ar fi un combustibil universal, capabil sa tina o legatura in picioare prin simpla ei existenta. Se pare ca preferam intotdeauna confortul unui scenariu de tragedie greaca in locul adevarului ridicol ca nu stim sa impartim sarcinile din bucatarie.
Insa realitatea de zi cu zi este mult mai prozaica si mai cruda. Uneori iubirea nu lipseste. Lipseste maturitatea. Poti sa ai in fata doi oameni care se adora, care isi doresc sincer sa imbatraneasca impreuna si care sufera profund la gandul despartirii, dar care pur si simplu nu au abilitatile emotionale necesare pentru a gestiona o viata in doi. Iubirea lor este reala, dar este o iubire de copii speriati, care stiu doar sa ceara atentie, sa se supere cand nu primesc totul si sa isi proiecteze propriile frustrari pe umerii celuilalt. Este de-a dreptul remarcabil cum doua diplome universitare si cariere de succes pot coexista perfect cu logica emotionala a unui prescolar suparat pe viata.
Maturitatea este cea care traduce sentimentul in comportament cotidian. Iubirea te face sa vrei sa fii cu cineva, dar maturitatea te invata cum sa taci cand orgoliul iti cere sa tipi, cum sa asculti fara sa iti pregatesti replica de aparare si cum sa accepti ca partenerul tau are voie sa aiba o zi proasta fara ca asta sa insemne ca nu te mai iubeste. Fara aceasta disciplina interna, relatia devine un carusel epuizant de drame artificiale, unde bunele intentii se izbesc permanent de un zid de reactii infantile. Oricat de mult combustibil ai avea in rezervor, masina nu va merge niciodata daca nimeni nu stie sa conduca, dovedind ca o relatie nu are nevoie doar de inimi care bat in acelasi ritm, si de doi adulti capabili sa isi asume responsabilitatea pentru propria liniste.
Un text plin de înțelepciune.
Cred că maturitatea emoțională este, de fapt, cea mai înaltă formă de generozitate în doi. Înseamnă să ai răbdare cu ritmul celuilalt, să înveți să ierți micile stângăcii de zi cu zi și să înțelegi că o relație nu este o competiție de orgolii, și un loc unde ne adăpostim sufletele. Dincolo de inimi care bat în același ritm, adevărata magie apare atunci când două suflete aleg, zi de zi, să își ofere liniște în loc de zgomot.