Exista acest mit reconfortant, perpetuat de generatii intregi, ca firele de par alb aduc de la sine o claritate filosofica asupra vietii si ca batranetea vine la pachet cu un fel de iluminare automata. Ne place sa credem ca simpla curgere a timpului pe ceas ne transforma treptat in oameni mai asezati, mai calmi si mai profunzi, ca si cum intelepciunea ar fi o simpla acumulare biologica, un drept cuvenit pe care il primesti cadou odata cu schimbarea prefixului. Aceasta credinta naiva ne face sa asteptam o schimbare interna care nu va veni niciodata de la sine.
Insa realitatea din jur ne demonstreaza zilnic ca lucrurile nu stau deloc asa. Cu varsta nu devii mai intelept automat. Doar ai mai multe ocazii sa inveti. Timpul nu este un profesor activ, si doar un spatiu gol in care se desfasoara evenimentele. Poti foarte bine sa treci prin zeci de ani de viata, prin relatii esuate, prin falimente financiare si prin crize existentiale fara sa intelegi absolut nimic din ele. Exista oameni care imbatranesc pastrand aceleasi reactii infantile de la douazeci de ani, aceleasi incapatanari absurde si aceeasi incapacitate cronica de a-si asuma propriile greseli. Pentru ei, experienta nu a fost un instrument de slefuire, si doar o colectie uriasa de fapte traite degeaba. Trecerea anilor devine astfel o simpla amortizare mecanica a corpului, fara niciun beneficiu pentru minte.
Intelepciunea nu este o consecinta a varstei, si o consecinta a reflectiei. Ea apare doar atunci cand ai curajul sa te uiti in spate, sa iti analizezi deciziile proaste fara sa cauti scuze si sa intelegi unde ai gresit tu, nu unde te-a nedreptatit viata. Fara acest efort constient de analiza, anii care trec aduc doar riduri, tabieturi rigide si o doza mai mare de incapatanare. Varsta iti pune la dispozitie doar materialul didactic – situatiile, esecurile, interactiunile –, dar depinde exclusiv de tine daca alegi sa deschizi cartea sau daca preferi sa ramai repetent intr-o viata intreaga in care doar ai privit cum trece timpul.
Citindu-te, m-am uitat rapid în oglindă și m-am liniștit: se pare că am mult prea puține fire albe. Iar dacă ar fi să ne luăm după mitul înțelepciunii venite odată cu ele, asta explică de ce încă fac prostii cu același entuziasm ca în copilărie și adolescență! Ca să nu mai spun că nici măselele de minte nu s-au obosit să îmi iasă complet nici până astăzi, deci, oficial, “mintea” mea e încă în așteptare.
Lăsând gluma la o parte, ai perfectă dreptate. Treci prin viață degeaba dacă nu ai curajul să te oprești și să înveți din lecțiile primite, din felul în care alegi să te prezinți în fața lumii. Dacă pe mine m-au învățat ceva anii care au trecut, este să fiu mai blândă, mai calmă cu mine și cu ceilalți. Și încă învăț, în fiecare zi, câte ceva. Felicitări pentru text, m-a atins profund!