Am dezvoltat o nevoie aproape patologica de a ne pune fericirea la avizierul digital, ca si cum o bucurie nu ar fi pe deplin valabila pana cand nu primeste confirmarea din partea unui public. O masa reusita la un restaurant, o plimbare pe o plaja pustie sau o duminica lenesa in doi par ca isi pierd din valoare daca nu sunt ambalate intr-un format vizual placut si trimise in retea. Am transformat cele mai intime momente de relaxare in bucati de continut, editand lumina si cautand unghiul perfect in loc sa ne bucuram pur si simplu de ceea ce avem in fata ochilor. Se pare ca daca friptura de duminica nu a primit un filtru cald si zece inimi de la fosti colegi de generala, ea risca sa fie declarata complet indigesta de catre creier.
Insa cele mai bune zile sunt, de multe ori, cele pe care nu le postezi. Sunt acele momente atat de pline, de fluide si de autentice, incat pur si simplu uiti ca ai un telefon in buzunar. Cand conversatia cu omul de langa tine curge natural, cand mancarea e prea buna ca sa mai stea la poze sau cand peisajul din fata ta te absoarbe cu totul, ultima ta grija este sa deschizi o aplicatie si sa pui un filtru. Lipsa dorintei de a expune o experienta este cel mai clar semn ca acea experienta te satura emotional in totalitate, fara sa mai simti nevoia de a colecta validari suplimentare de la straini. Este de-a dreptul reconfortant sa constati ca poti supravietui unei vacante reusite fara sa tii un jurnal de bord in timp real pentru publicul tau virtual.
Linistea adevarata nu are nevoie de spectatori si nici de aprecieri. Cand traiesti ceva cu adevarat memorabil, simti un fel de egoism sanatos, o dorinta de a pastra acea secunda doar pentru tine si pentru cei care sunt acolo. Zilele ramase nepostate sunt cele in care ai fost cu adevarat prezent, in care nu ai regizat nimic si in care te-ai simtit bine fara sa simti nevoia sa demonstrezi cuiva ca esti fericit. Ele raman cele mai pretioase tocmai pentru ca sunt salvate in memorie, nu intr-un flux de noutati care oricum va fi uitat pana maine.
Ai perfectă dreptate și spun asta pentru că am învățat-o pe pielea mea. Când am descoperit internetul, totul mi se părea extraordinar. Să faci poze, să le postezi, să vezi ce fac ceilalți… am fost complet prinsă în acea vâltoare.
Însă timpul m-a învățat exact ce ai descris tu atât de bine: cele mai frumoase momente au fost cele în care m-am pierdut atât de mult în prezent, încât am uitat complet de telefon.Astăzi nu mai simt deloc nevoia să-mi expun ieșirile sau vacanțele. Sunt ale mele. Sunt bucăți de intimitate pe care vreau să le protejez, fiindcă am înțeles că, de cele mai multe ori, oamenii au darul de a strica lucrurile frumoase. Fericirea adevărată se trăiește atunci când ești prezent în ea, nu pe social media.