E ciudat cum functionam. Daca un prieten vine la tine si iti spune ca a dat-o in bara, ca a facut o prostie la munca, a pierdut niste bani sau a distrus o relatie, esti primul care sare sa il consoleze. Ii gasesti circumstante atenuante, ii spui ca totul se repara, ca toti oamenii gresesc si ca viata merge inainte. Esti toata numai intelegere si blandete, pentru ca iti dai seama ca e doar un om si ca atat s-a putut in momentul ala. Se pare ca avem intotdeauna la îndemână un manual intreg de filozofie toleranta si dispensar de compasiune, gata de livrat gratuit pentru oricine in afara de noi insine.
But cand vine vorba de tine, filmul se schimba complet. Pentru aceeasi greseala, te transformi instantaneu in cel mai nenorocit judecator. Iti rulezi in cap faza aia la nesfarsit, saptamani sau luni in sir, si te bati singur pe umar cu reprosuri de parca ai fi facut o crima impotriva umanitatii. Te trezesti noaptea din somn si incepi sa despici firul in patru: cum de ai fost atat de prost, de ce n-ai vazut semnele, de ce ai zis chestia aia. Pe ceilalti ii ierti pentru ca le vezi vulnerabilitatea, dar de la tine ai pretentia absurda sa fii un robot perfect care nu se clatina niciodata. Este de-a dreptul remarcabil cum ne asteptam ca sistemul nostru intern sa ruleze fara nicio eroare, in timp ce restul planetei are bilet de voie sa o ia razna zilnic.
Adevarul e ca ne e simplu sa fim buni cu altii pentru ca prostiile lor nu ne strica noua somnul sau parerea despre noi. In schimb, cand o comitem noi, ni se prabuseste toata imaginea aia de oameni capabili si pe pozitie pe care am incercat atat de mult sa o construim. Ramai blocat in vina aia pentru ca ai impresia ca daca te ierti prea repede, inseamna ca nu ti-a pasat sau ca esti nesimtit. Si uite asa ajungi sa cari in spate un sac plin de regrete si de “cum ar fi fost daca”, pedepsindu-te singur de pomana pentru niste chestii care au trecut demult si pe care oricum nu mai ai cum sa le schimbi de la jumatatea patului, pe principiul ca autoflagelarea nocturna este cel mai eficient mod de a repara trecutul.
Am învățat târziu în viață, dar am învățat să mă privesc în oglindă cu aceeași blândețe și compasiune cu care îi privesc pe ceilalți.