“N-am timp.” O auzi peste tot, o spui si tu cand vrei sa scapi de o intalnire obositoare, cand n-ai chef sa te apuci de sala sau cand amani curatenia aia prin casa de vreo trei saptamani. Ne plangem toti ca niste victime ale unui sistem care ne stoarce de vlaga, zicem ca ziua e prea scurta, ca munca ne mananca viata si ca alergam de dimineata pana seara fara sa avem un minut si pentru noi. Ne place la nebunie sa ne punem masca asta de oameni super ocupati si importanti, de parca de noi depinde toata treaba pe planeta.
Dar daca te uiti la raportul de pe ecranul telefonului la sfarsitul saptamanii, iti cam piere zambetul. Oamenii spun ca nu au timp, dar apoi petrec doua ore pe canapea uitandu-se la clipuri pe care nu si le vor aminti maine. Dai scroll ca un zombi pe filmulete de zece secunde, te uiti la un idiot care face farse pe strada, la una care danseaza in bucatarie sau la niste retete pe care nu o sa le gatesti niciodata. Si uite asa, timpul ala pretios pe care ziceai ca nu-l ai se scurge printre degete in timp ce tu stai cu gura cascata la un ecran aprins.
Problema noastra reala n-are nicio treaba cu lipsa de timp, e vorba doar de lipsa de chef si de frica aia crunta de a ramane in liniste. E mult mai simplu sa iti indopi creierul cu prostii de pe net decat sa pui mana sa faci ceva care iti cere un pic de efort sau de atentie. Telefonul a devenit cel mai bun paravan dupa care ne ascundem lenea. Preferam sa ne pierdem serile cu ochii in ecran, obositi si amortiti, iar a doua zi o luam de la capat cu aceeasi placa obosita: “m-as apuca de chestia aia, dar chiar n-am timp”.
Leave a Reply