E incredibil cum unii, cum prind un scaun un pic mai cald, o functie de sef de tura sau macar dreptul sa taie si sa spanzure peste un buget de doi bani, cum li se schimba ceva la mansarda. Parca uita instant de unde au plecat, uita ca saptamana trecuta mancau acelasi parizer ieftin cu tine pe coltul biroului si incep sa se creada de alta specie. Brusc, nu mai au timp, merg mai drepti, vorbesc mai rar, pe un ton apasat, si se uita la tine de sus, de parca tocmai au coborat dintr-un elicopter personal, nu din autobuzul de linie. Iti dau directive prin mesaje scurte, folosesc cuvinte din alea corporatiste si pretioase si au o mina din aia preocupata, de oameni care poarta pe umeri soarta planetei, desi ei doar aproba niste rapoarte de stoc. Isi pun o masca rigida imediat ce au primit o insigna de tabla.
De fapt, functia aia sau banii in plus nu-i schimba deloc, doar le dau voie sa fie nesimtiti fara frica de urmari. Cand erau jos, in rand cu toata lumea, trebuiau sa joace rolul de oameni de treaba, sa fie politicosi si umili fiindca aveau nevoie de baze, de aliati ca sa supravietuiasca si sa nu ramana izolati. Cei sapte ani de acasa erau doar o strategie de supravietuire. Dar cum prind un pic de control si vad ca altii depind de semnatura lor sau de starea lor de spirit, isi dau arama pe fata fara nicio jena. Au impresia ca au devenit intangibili si ca politetea e o slabiciune, un lux pentru fraierii care n-au reusit sa prinda un ciolan mai mare.
Partea cea mai penibila e ca astia care se schimba la primul gram de putere sunt, de obicei, cei mai speriati si mai nesiguri oameni din cladire. Se folosesc de autoritatea aia proaspat primita ca de o carja sau ca de o masca, doar ca sa-si acopere toate complexele si lipsa crunta de valoare personala. Au nevoie sa te calce pe tine pe cap, sa iti arate ca ei sunt la butoane si sa iti complice viata cu proceduri idioate, doar ca sa isi demonstreze lor, in fiecare dimineata in oglinda, ca au ajuns cineva. Daca le iei hartia aia cu functia sau stampila, raman niste carcase goale, care nu stiu sa dea un buna ziua fara sa aiba un interes in spate.
Te uiti la ei si iti dai seama ca toata comedia asta ieftina o sa se termine prost la primul cutremur din firma. Functiile astea vin si pleaca dracului, scaunele se schimba mai repede decat crezi si la un moment dat te trezesti ca revii de unde ai plecat, direct printre oameni, pe acelasi coridor ingust. Si cand pici de acolo de sus, s-ar putea sa realizezi ca ai ramas singur cuc, fiindca adevarata valoare a unui om se vede fix cand are puterea sa te distruga sau sa te umileasca, si alege sa ramana om si sa te salute la fel ca in prima zi.
Leave a Reply