Stai ca prostul la casa si numeri secundele. Casiera s-a blocat la un cod de bare, un mosneag din fata scormoneste printr-o punga de plastic dupa cincizeci de bani si coada nu se misca deloc. N-ai semnal la telefon intre rafturi, asa ca-ti fug ochii pe banda neagra de cauciuc, la ce si-a pus fiecare pe ea.
Si daca stai stramb si judeci drept, acolo vezi omul mai clar decat daca-l iei la intrebari. Pe banda nu mai merge cu fasoane.
Uite, de pilda, un tip trecut de prima tinerete, tras la fata si cu umerii cazuti. A descarcat din carut un munte de maruntisuri, borcane de piure pentru bebelusi, pufuleti ieftini, doua pachete mari de scutece si o punga de cartofi. Daca te uiti printre gramezile alea, n-a pus nimic pentru el, nici macar un pachet de gume sau o sticla de bere la jumatate. Sta cu ochii lipiti de ecranul ala mic unde sar preturile si vezi cum isi strange buzele cand suma trece de o suta de lei. Nu-ti trebuie multa scoala ca sa prinzi schema, omul ala trage din greu la serviciu, vine acasa rupt si uita sa-si mai ia si lui ceva de pofta, doar sa aiba aia mici tot ce le trebuie pe masa.
Dupa el, un flacau tanar, cu castile infipte adanc in urechi. A trantit din mers o cutie patrata de pizza congelata si un suc la doi litri. Atat a avut de luat. N-are nicio oala pe foc acasa, nici nevasta care sa-l astepte cu ciorba calda. O baga zece minute la cuptor, o mananca direct din carton pe coltul biroului in timp ce se joaca pe calculator si-a rezolvat problema pe ziua de azi.
Alteori vezi cate o femeie grabita care pune langa separatorul de plastic o sticla de vin bun si niste branzeturi din alea scumpe, cu mucegai, de miros de la o posta. Se uita la ceas din minut in minut, isi aranjeaza parul in reflexia geamului de la casa si zambeste intr-o doara. Acolo e clar ca e vorba de o intalnire sau asteapta vreun musafir important diseara, ca nu cumperi chestii din alea doar ca sa stai singur la televizor intr-o marti.
Numai ca nici caruciorul nu-ti zice toata povestea, oricat ai crede tu ca esti mare psiholog.
Poti sa vezi un tip care cumpara trei trandafiri si zici ca-i un romantic incurabil care fuge la iubita lui, cand de fapt poate se duce la spital sau la vreo pomenire si-i tremura mainile pe portofel. Sau vezi pe cate unul cu doua sticle de coniac ieftin si crezi ca e pus pe chef cu tovarasii, dar el le bea singur in bucatarie pe intuneric, ca nu mai stie cum dracului sa scape de ganduri pana dimineata.
Ajungi in sfarsit la rand, pui si tu cutia ta de lapte si painea pe banda, platesti cu cardul si pleci spre parcare. Te uiti la oamenii aia care cara plasele grele spre statia de autobuz si-ti dai seama ca fiecare duce pe umeri o caruta intreaga de griji despre care nu vorbeste niciodata, oricat de banale ar parea cumparaturile din plasa.
M-am regăsit în text, dar m-a pus și pe gânduri. Banda aia de la casă e un loc tare sensibil.
Uneori mi se rupe sufletul când văd bătrâni care au pus acolo doar o pâine și un lapte ieftin și-și numără cu grijă fiecare bănuț. Te gândești că omul ăla a muncit o viață întreagă, a crescut copii, a avut un serviciu, iar acum trebuie să se descurce cu atât de puțin. La fel și cu mamele care le spun copiilor să pună dulciurile înapoi pe raft. Eu am fost la polul opus când erau ai mei mici, îi lăsam să-și ia tot ce voiau pentru că mi-am permis și am vrut să se bucure. Dar când vezi ochii unui copil care pune ceva înapoi pentru că părintele se gândește la rate și la întreținere, te doare inima.
Cât despre femeia care cumpără vin bun și brânză cu mucegai… eu sunt aceea. Doar că nu mă așteaptă nicio întâlnire romantică. Vinul ăla, sau o bere rece dacă e cald, e pur și simplu premiul meu după o zi în care am muncit mult. E momentul în care ajung în sfârșit acasă, mă așez pe canapea și zic: “Mamă, ce bine e să stai jos. Gata, s-a terminat și ziua de azi.”
M-am întrebat de multe ori ce crede lumea de la coadă când se uită în coșul meu. Până la urmă, fiecare dintre noi își duce plasa lui și grijile lui, indiferent ce cumpără.