Am intrat alaltaieri intr-un magazin din asta mare, dupa munca, doar sa insfac o cutie de lapte si doua iaurturi si sa fug acasa, ca eram rupt de picioare.
Ajung la raftul cu lactate si gasesc acolo o cucoana plantata fix pe mijloc. N-aveai cum sa te strecori nici pe stanga, nici pe dreapta, isi lasase cosul de-a curmezisul si statea proptita in fata usilor de sticla de parca pazea un tezaur.
La inceput am zis ca se uita si ea dupa vreun pret, ca omu’. Dar cand m-am apropiat, am vazut ca femeia era in misiune speciala.
A deschis geamul, a scos un borcanel mic, si-a tras ochelarii pe varful nasului si a inceput sa-l invarta pe toate partile. Il apropia de lumina, dadea din buze, il intorcea invers sa-i vada fundul, citea textul ala marunt cu conservantii de zici ca semna un contract de ipoteca pe treizeci de ani. Dupa un minut intreg de studiat, l-a asezat inapoi la dunga, exact cum fusese, si a intins mana dupa altul.
Eu stateam in spatele ei ca blegul, cu cosul in mana. Un minut, doua, trei. Simteam cum incepe sa-mi pulseze o vena la tampla.
Femeia nici nu clipea. A scos doua borcane diferite, le-a ridicat la nivelul ochilor si a ramas asa, nemiscata, cantarindu-le in maini ca si cum dadea sentinte la tribunal. Eu ma uitam la ceafa ei si ma rugam in gand sa-i pice mana pe ceva mai repede, sa ma lase si pe mine sa bag mana sa iau o cutie oarecare si sa plec.
Si cand ma pregateam sa-i bag un “ma scuzati, pot sa iau si eu repede…”, se intoarce doamna brusc spre mine. Se uita fix in ochii mei, foarte calma, si ma intreaba de la obraz:
“Dumneavoastra de care luati?”.
Mi s-a oprit creierul o fractiune de secunda. Stateam ca mutul. Femeia a stat cinci minute sa faca analiza chimica la toata vitrina aia si acum voia parerea mea de expert.
M-am simtit prins ca la scoala, cand te scoate profesorul la tabla din somn si n-ai habar despre ce se vorbeste. Ca sa nu par ultimul dobitoc care mananca orice prostie de pe raft, am intins mana pe automat, am prins primul borcan albastru care mi-a iesit in cale si am zis cu voce ferma:
“Pe asta. E foarte bun”.
N-aveam nicio idee ce dracu luasem. Putea sa fie cu prune uscate, cu seminte de in sau fara gust, doar voiam sa termin circul.
Cucoana s-a uitat lung la borcanul din mana mea, apoi la mine, a dat grav din cap, aprobator: “Aha… asa ziceam si eu”. A bagat mana prompt, a insfacat doua bucati din alea, le-a trantit in cos si a plecat mai departe pe alee, multumita de sine.
Am ramas singur in fata frigiderului, uitandu-me la borcanul ala albastru din mana ca la un bilet de loterie pierdut. M-am pomenit dintr-o data transformat in consilier pe lactate, asa, pe gratis, doar ca sa pot trece de o femeie hotarata sa descopere taina iaurtului perfect.
De-acum incolo, cand vad pe cineva ca sta mai mult de zece secunde holbandu-se la etichete cu ochii mari, ocolesc tot raionul. Decat sa ma bage vreunul la interogatoriu despre grasimi si fermenti, mai bine mananc paine goala acasa.
Marius, tu ai scăpat ieftin cu cinci minute! Eu am pățit varianta hardcore, pe bază de voluntariat și cu mașina personală.
M-a rugat o vecină s-o iau și pe ea la Kaufland, că are de luat “două-trei chestii”.
Ferească Dumnezeu și toți sfinții, am stat cinci ore în magazin! Femeia a analizat absolut tot. A luat la rând toate mezelurile și a început să citească etichetele la fiecare în parte. Le lua, le studia, le punea înapoi, le lua iar. Și începea: ba că aia nu e bună că are zahăr, ba că ailaltă are nu știu ce E-uri care fac cancer, ba că de la alta se balonează… A fost efectiv noaptea minții, am crezut că mor acolo lângă ea!
Trauma a fost atât de mare încât două săptămâni după marea expediție am ocolit-o complet. Ca să plec cu mașina spre oraș, în loc să o iau pe drumul scurt prin fața casei ei, o luam special prin partea ailaltă, pe un drum mult mai lung, doar ca să nu mă vadă la volan și să mă oprească iar să o iau la cumpărături.
Deci te înțeleg perfect! Data viitoare când mai vezi pe cineva că se blochează la raft, fugi. Eu deja îmi calculez rutele de ocolire prin cartier. 😂