Avem o impresie complet gresita, alimentata de pozele astea vechi, sepia, cum ca bunicii nostri erau niste stalpi de calm si pace interioara, niste oameni care traiau intr-o armonie deplina si nu-i dureau capul de nimic. Cand ne gandim la ei, ne imaginam doar faza in care stateau pe o banca la umbra, duminica, dupa amiaza, privind uitati in gol. In realitate, viata lor era o logistica draceasca si o lista de griji de dimineata pana seara, de la seceta care le strica munca de o vara, pana la boli, rate si lipsuri care pe noi ne-ar baga direct in atac de panica. Se pare ca avem o capacitate remarcabila de a confunda o banala lipsa de tehnologie cu o stare de iluminare spirituala demna de marii maestri din orient.
Diferenta reala nu era ca ei aveau o viata mai usoara sau mai asezata, si pur si simplu ca toata lumea lor se termina la capatul strazii. Cand se insera si inchideau poarta curtii, chiar o inchideau. Nu le intrau douazeci de notificari pe secunda in buzunar, nu stiau ce stiri catastrofice au mai aparut la celalalt capat al planetei si nu aveau cum sa afle ce parere are un strain de pe net despre cum isi cresc ei copiii. Mintea lor nu era bombardata in fiecare secunda de vietile perfecte ale altora, asa ca nu aveau termen de comparatie ca sa se simta frustrati. Daca aveau o problema, o rezolvau cu omul din fata lor, nu o purtau in cap saptamani intregi prin mesaje text. Este cu adevarat inaltator sa vezi cum ignorarea totala a crizelor geopolitice de la mii de kilometri distanta dadea un randament excelent pentru sanatatea mentala a gospodarului.
Linistea aia pe care o vedem noi in amintiri era de fapt lipsa de zgomot de fond. Ei aveau timp sa isi duca un gand pana la capat fara sa fie intrerupti de un e-mail sau de o reclama la reduceri. Noi, in schimb, stam in pat la miezul noptii, cu ecranul aprins pe fata, si ne miram de ce suntem anxiosi si de ce avem impresia ca pierdem trenul in fiecare zi. Bunicii nostri nu erau mai destepti sau mai zen din nastere, si doar au avut marele noroc sa traiasca intr-o epoca in care atentia unui om nu era o marfa scoasa la licitatie pe internet, pe care o cumpara oricine are chef sa mai porneasca un scandal, pe principiul ca daca nu ai nicio sansa sa primesti pareri nesolicitate despre cum iti sapi gradina de la un cont cu poza de bizon, viata tinde sa devina periculos de pasnica.
Ai dreptate, aveau probleme mari și destulă sărăcie, am copilărit la țară și le vedeam zilnic grijile. Dar aveau ceva ce noi am pierdut: se aveau unii pe alții în mod real. Nu căutau validare în altă parte și nu-și plângeau problemele pe internet. Asta era adevărata lor plasă de siguranță. Ei se aveau doar pe ei și asta le ajungea ca să meargă mai departe.