Te iubesc asa cum campul iubeste roua,
Fara glas, fara mandrie, fara sfarsit.
Cu acea rabdare pe care numai inima o cunoaste
Cand isi afla, in sfarsit, locul.
Nu-ti cer sa-mi fagaduiesti vesnicia.
Imi este de ajuns clipa aceasta,
In care respiram sub acelasi cer
Si purtam aceeasi lumina in priviri.
Cand imi zambesti, florile par mai aproape,
Iar teii isi risipesc mireasma mai domol.
Pana si vantul isi domoleste pasul,
Ca sa nu tulbure linistea dintre noi.
Tu esti odihna gandurilor mele,
Limanul la care se intorc toate dorurile.
In preajma ta, sufletul meu
Nu mai cunoaste povara singuratatii.
De multe ori nu-ti spun nimic.
Tacerea mea nu este lipsa de cuvinte,
Ci prea multa iubire adunata
Intr-o inima care se teme sa nu risipeasca farmecul clipei.
Daca iti ating mana,
Mi se pare ca ating primavara.
Atat de simplu se umple lumea de frumusete
Cand esti aproape.
Nu vreau sa schimb nimic din ceea ce esti.
Te iubesc cu lumina si cu umbrele tale,
Cu zambetul, cu gandurile, cu tacerile,
Fiindca toate alcatuiesc acelasi suflet pe care il pretuiesc.
Si daca intr-o buna zi timpul va aseza argint peste parul nostru,
As vrea sa ne gaseasca la fel.
Eu privindu-te cu aceeasi uimire,
Tu zambindu-mi cu aceeasi blandete.
Caci iubirea nu infloreste doar la inceput.
Adevarata ei frumusete incepe atunci
Cand doua inimi aleg, zi dupa zi,
Sa se priveasca cu acelasi respect si cu aceeasi duiosie.
Cu nesfarsita dragoste si adanca pretuire, femeii care a adus lumina acolo unde sufletul meu cunostea doar asteptarea.
Cuvintele tale au atâta căldură în ele, încât simt fiecare rând. Dincolo de frumusețea versurilor, prețuiesc liniștea pe care o avem când suntem împreună. Tot ce ai scris acolo este și adevărul meu: respectul, duioșia și felul în care alegem, zi de zi, să privim în aceeași direcție. Sufletul tău este și limanul în care gândurile mele își găsesc pacea. Îți mulțumesc pentru că aduci atâta lumină în viața mea.