Ritualurile turmei

Jumatate din lucrurile pe care le facem in viata de zi cu zi sunt niste idiotenii crunte pe care le bifam doar pentru ca ne-am obisnuit cu ochelari de cal si mergem inainte ca oile. Le facem mecanic, fara sa le gasim nicio explicatie logica daca ne intreaba cineva, doar din frica aia ancestrala de a nu ridica lumea din sprancene si de a nu parea noi aia ciudati din grup. Formula asta cu “asa se face” e autorizatia suprema pentru toate absurditatile pe care le inghitim fara sa clipim. Se pare ca avem un talent nativ de a ne transforma existenta intr-o lista interminabila de obligatii de convenienta absolut fascinante pentru pastrarea aparentelor urbane.

Gandeste-te numai la banii si timp pe care le pierzi pe la evenimente la care mergi cu un nod in gat. Nunti uriase cu sute de invitati unde nu cunosti jumatate din masa, unde dai o caruta de bani pe care mai bine i-ai strange pentru rate, doar fiindca “asa se face, trebuie sa mergem ca au fost si ei la noi acum zece ani”. Sau mesele alea de sarbatori unde toata familia se aduna intr-o camera sufocanta, oamenii incep sa se certe de la politica dupa a treia bere, iar tu stai acolo si te indopi cu mancare pana iti vine rau, doar ca sa nu o jignesti pe soacra sau pe matusa care a stat trei zile la cratita. Toata lumea e tensionata, toti abia asteapta sa plece acasa, dar toti zambesc fals pentru ca, na, e sarbatoare si asa e traditia. Este de-a dreptul inaltator sa iti sacrifici linistea digestiva si neuronala pe altarul unor relatii de rudenie reconfirmate prin scandaluri politice la desert.

Si treaba asta nu e doar la petreceri, e in fiecare detaliu mic. De la cadourile alea luate in graba din mall pentru colegii de birou pe care abia ii suporti, pana la conversatiile sterile de doi bani despre vreme din lift, unde pui intrebari de care te doare in cot doar ca sa nu fie liniste. Ne-am creat o plasa intreaga de obligatii de convenienta, un teatru ieftin in care jucam in fiecare zi ca sa parem cetateni model. Strategia asta de a cumpara seturi de dus ieftine pentru oameni pe care i-ai dori mai degraba transferati in alt departament este de o eficienta remarcabila.

Cel mai trist e ca atunci cand cineva are curajul sa rupa cercul si sa zica direct “ba, eu nu vin, ca n-am chef sa stau opt ore in fum si zgomot”, toti ceilalti sar pe el cu gura. Nu pentru ca i-ar durea pe ei de reusita evenimentului, si pentru ca sunt de-a dreptul invidiosi. Ii roade ca prostul ala a avut tupeul sa scape de taxa pe politete pe care ei o platesc constiinciosi, strangand din dinti, in fiecare weekend. Traim intr-o piesa de teatru scrisa de niste strabunici speriati, unde singura regula ramasa e sa nu fii tu ala care striga primul ca regele e in fundul gol, pe principiul ca daca tot platim toti taxa de participare la nunta verisorului de a treia, macat sa suferim la masa in mod egal, fara exceptii de la regula.