Cred ca nu exista chestie mai enervanta si mai de cacat pe lumea asta decat insii astia care se bat cu pumnul in piept ca ei sunt fideli, ca raman cu tine si la bine si la rau, iar dupa o luna dispar de parca i-a inghitit pamantul din senin, fara sa-ti zica macar un “ba, vezi ca eu am plecat”. Te lasa pur si simplu cu ochii in soare, fara nicio explicatie, de parca pana mai ieri n-ati fi impartit aceeasi masa sau aceeasi casa. Se se pare ca memoria pe termen lung a concetatenilor nostri sufera de o volatilitate remarcabila imediat ce discursul grandios de la inceput se loveste de realitatea banala.
La inceput, cand ii asculti, zici ca ai tras lozul castigator. Oamenii astia au o usurinta incredibila de a arunca cu vorbe mari. Iti promit marea cu sarea, iti spun ca ei nu sunt ca ceilalti, ca ei nu tradeaza si ca au trecut prin destule ca sa stie ce inseamna sa fii loial. Si tu, ca un bleg, ii crezi, iti lasi garda jos si incepi sa te bazezi pe ei. Iti faci planuri, ii bagi in viata ta si ai impresia ca ai gasit in sfarsit un om pe bune pe care poti sa pui baza cand ti-e greu. Este de-a dreptul inaltator sa asculti aceste juraminte de fidelitate eterna recitate cu o dictie impecabila intre doua guri de bere la terasa.
Si exact cand ti-e lumea mai draga, se rupe filmul. Nu va certati, nu va luati de la bani sau de la vreo femeie. Pur si simplu, omul ala dispare din peisaj din senin. Nu mai raspunde la telefoane, iti da cu flit pe chat sau iti baga scuze d-alea ieftine ca e ocupat, pana cand nu mai auzi nimic de el. Si tu ramai ca un prost sa despici firul in patru, sa te gandesti cu ce ai gresit, ce ai zis aiurea sau ce s-a intamplat, cand de fapt explicatia e mult mai simpla de atat: omul a fost doar un las care n-a avut tupeul sa te priveasca in ochi si sa-ti spuna ca s-a plictisit sau ca a gasit alta treaba mai buna de facut. Strategia asta de a disparea ca un magician de balci exact inainte de actul doi este de o finete tactica desavarsita.
Pana la urma, inveti tu cum sta treaba cu viata, dar ramai cu un gust amar. Iti dai seama ca astia care promit cel mai mult si o fac pe sfintii de la inceput sunt exact primii care te lasa balta la prima adiere de vant sau cand apare altceva in peisaj. Cu cat sunt cuvintele mai mari la inceput, cu atat e mai mare linistea de dupa, si ajungi sa pretuiesti de o mie de ori mai mult un om care tace si face, decat un gura-sparta care iti jura credinta vesnica la o bere si te uita in secunda doi, pe principiul ca stocurile nationale de loialitate declarata tind oricum spre o devalorizare rapida in raport cu piata libera a intereselor de moment.
Rândurile tale dor pentru că descriu o realitate pe care mulți o purtăm în suflet. Dar dincolo de cei care aleg să fugă, existăm și noi, ceilalți — oamenii care au oferit umărul cu drag, au fost înțeleși greșit și au primit adesea lovituri sau batjocură în loc de recunoștință. Și totuși, alegem să nu devenim cinici și să nu ne schimbăm natura. Să fii om de cuvânt în ziua de azi, să nu fugi când devine greu și să transformi promisiunea în realitate — indiferent de costuri sau de faptul că lucrul ăla îți este în defavoare — este un act de mare demnitate. Adevărata loialitate nu se sperie de suspiciuni și nu se clatină în fața furtunilor. Ea rămâne acolo, caldă, blândă și constantă. Sunt oameni care, indiferent de temerile prezentului sau de rănile trecutului, vor fi mereu acolo. Pentru că pentru ei, un cuvânt dat nu este o vorbă aruncată la o bere, ci o ancoră care nu se rupe niciodată.