Au trecut aproape douazeci de ani de atunci si, culmea, dintre toate chipurile pe care le-am cunoscut prin Spania, pe al ei il tin minte cel mai clar. Aveam 28 de ani atunci.
M-am indragostit de o prostituata.
Stiu, pentru multi asta suna ca inceputul unei povesti pe care o judeci inainte s-o asculti. E mai simplu asa. Pui o eticheta, tragi o concluzie si mergi mai departe.
N-am cunoscut-o pe vreun site de anunturi. Am ajuns la ea printr-o cunostinta comuna. Omul mi-a spus doar atat, “Vorbeste cu ea. O sa intelegi.” N-am inteles atunci ce voia sa spuna. Cand ne-am intalnit prima data, n-am vazut femeia pe care mi-o imaginasem. Am vazut un om calm, cu un zambet discret si cu o inteligenta care iesea la suprafata din primele minute de conversatie.
Am vorbit ore intregi. Despre Spania. Despre Romania. Despre carti, despre muzica, despre visele pe care le ai la 28 de ani si despre cele pe care incepi sa le pierzi dupa varsta asta. Avea o cultura generala de te punea la punct imediat. Citea enorm. Vorbea doua limbi impecabil si o a treia suficient cat sa poata purta o discutie fara emotii. Nu incerca sa impresioneze pe nimeni. Asa era ea, fara efort si fara masti.
Atunci mi-am dat seama cat de usor judecam oamenii dupa meserie. Sa va iasa din cap ideea ca toate fetele din lumea asta sunt analfabete sau lipsite de educatie. Nu. Sunt printre ele femei destul de destepte, cu facultati terminate, ajunse acolo din niste motive de te ia cu capul doar cand te gandesti. Viata nu intreaba pe nimeni ce planuri avea la 28 de ani.
Am petrecut multe dupa-amiezi impreuna. Beam cafea, ne plimbam pe faleza, intram prin librarii sau stateam pe cate o banca si priveam oamenii trecand. Cu ea timpul avea un ritm diferit. Nu exista graba si nici nevoia de a demonstra ceva. Intr-o zi am intrebat-o daca nu o oboseste faptul ca lumea o judeca fara s-o cunoasca. A zambit si mi-a zis ca daca ar sta sa asculte ce zice toata lumea, n-ar mai apuca sa traiasca. Fraza asta a ramas cu mine pana astazi.
Mi-a povestit despre copilaria ei, despre familie, despre greseli si despre alegeri bune si rele. Niciodata n-a cautat scuze si nici mila. Isi asuma totul cu o demnitate pe care rar am vazut-o la oameni care se considera respectabili. Poate tocmai asta m-a atras. Era sincera. Intr-un peisaj plin de prefacuti care isi construiesc personaje ca sa para interesanti, ea nu juca niciun rol.
Au trecut luni pana sa-mi dau seama ca ma indragostisem. Nu de eticheta pe care i-o puneau ceilalti. Si de omul din spatele ei.
Povestea noastra n-a avut un final de film. Viata ne-a dus pe drumuri diferite. N-am ramas cu promisiuni, nici cu regrete. Doar cu amintirea unei femei care mi-a schimbat complet felul in care privesc oamenii de pe strada. Au trecut aproape douazeci de ani. Si ori de cate ori aud pe cineva spunand cu aer de superioritate ca toate sunt la fel, imi vine sa zambesc. Pentru ca eu am cunoscut una care vorbea despre viata mai frumos decat multi profesori, citea mai mult decat multi intelectuali si avea mai multa demnitate decat oameni care se laudau zilnic cu moralitatea lor. Uneori, de la omul ala pe care tot
Leave a Reply