A existat un moment in care autodezvoltarea insemna pur si simplu sa citesti o carte buna, sa inveti din greseli si sa incerci sa fii un pic mai atent la cum te porti cu cei din jur. Astazi insa, conceptul a fost confiscat de o industrie agresiva care a transformat evolutia personala intr-un al doilea job, mult mai obositor si mai plin de termene limita decat cel pentru care primesti salariu. Am ajuns sa ne traim vietile dupa liste de bifat: meditatie dimineata, podcast in masina, jurnal de recunostinta la pranz, urmarirea caloriilor, analiza somnului si zece pagini de psihologie inainte de culcare. Este dureros sa vezi cum am pierdut bucuria simplitatii si linistea acelor zile in care eram impacati cu noi insine fara sa avem nevoie de un ghid de utilizare.
In loc sa aduca claritate si liniste, aceasta goana permanenta dupa optimizare creeaza o anxietate noua si extrem de profunda. Te trezesti ca te simti vinovat daca intr-o seara preferi sa privesti un film banal in loc sa asculti un discurs despre cum sa iti maresti eficienta financiara. Daca ai o zi proasta in care vrei doar sa fii morocanos si sa bei o cafea in liniste, simti ca ai esuat in procesul de “vindecare” si ca nu ai muncit destul cu trauma ta. Ne-am transformat propriile minti in niste corporatii private unde noi suntem si seful abuziv, si angajatul epuizat care nu mai poate sa isi ia concediu. Am uitat sa ne iertam propriile slabiciuni si sa ne acordam timpul bland al acceptarii.
Partea cea mai ironica e ca, de la atata analiza si corectare a fiecarui gest, ajungem sa nu mai traim deloc. Devenim niste roboti ghidati de reguli luate de la straini de pe internet, incapabili sa mai avem o reactie naturala sau o bucurie spontana care nu a fost programata in aplicatia de organizare a timpului. Adevarata dezvoltare nu vine din controlul absolut al fiecarei secunde, si din capacitatea de a accepta ca viata e, prin natura ei, imperfecta si dezordonata. Cand ai curajul sa arunci la gunoi manualele care iti promit perfectiunea si sa accepti ca esti doar un om cu zile bune si zile proaste, parca abia atunci incepi sa respiri si sa te dezvolti cu adevarat.
Mi-am amintit instant de anii în care toți din jur citeau doar dezvoltare personală și mă întrebau superior:Ai citit-o pe asta? Dar pe cealaltă?. Eu eram complet paralelă cu subiectul lor, mă uitam ciudat și recunosc că mă simțeam prost, ca și cum eram singura neștiutoare dintr-un grup de oameni perfecți. Mă simțeam vinovată că eu preferam un fantasy sau orice altă poveste în loc de manuale de reparat viața.Niciodată nu mi-am ghidat viața după reguli luate de la străini. Mie îmi place și acum să fiu copil, să mă bucur de fiecare zi, de lucrurile mărunte și recunosc că știu să fac prostii cu o rapiditate de invidiat! Trăiesc în această libertate absolută de mulți ani și abia acum, citindu-te, realizez ce bine e că am ales spontaneitatea în locul unei liste de bifat. Eu am ales să mă bucur de viață, să o trăiesc eu pe ea, nu ea pe mine.