Dimineata incepe mereu cu lucruri mici si complet lipsite de sens. Telefonul trebuie asezat paralel cu masa. Cana trebuie rotita cu toarta spre dreapta. Cheile trebuie puse exact langa portofel, nu mai sus, nu mai jos. Daca una dintre piesele astea iese din ordine, apare senzatia absurda ca intreaga zi va merge stramb. Ca si cum destinul ar sta intr-un unghi de doua grade.
Verific usa de trei ori. Nu pentru ca nu am incredere in yala, ci pentru ca mintea mea are obiceiul sa ceara confirmari suplimentare, ca un sef care nu citeste mailurile, dar raspunde mereu cu “sigur?”. Uneori plec de la usa si ma intorc dupa zece secunde doar ca sa verific din nou. Nu gasesc nimic diferit, evident. Usa e tot inchisa. Universul tot indiferent.
Cred ca oamenii isi construiesc ritualuri din nevoia disperata de a simti ca au macar un colt de realitate pe care il pot controla. Pentru unii e sportul, pentru altii meditatie, pentru mine e faptul ca telecomanda trebuie sa stea perfect dreapta pe masa. Civilizatie moderna in toata splendoarea ei.
Adevarul e ca diminetile nu sunt despre motivatie si lumina calda prin perdea, asa cum apar prin postarile oamenilor care par sa traiasca intr-o reclama la cafea artizanala. Diminetile sunt despre negocieri tacute cu propriul haos. Restul e decor.
Leave a Reply