Nu toată lumea care îți zâmbește îți vrea binele.
Dar nici toată lumea care te ignoră nu te pierde. Unii oameni nu pleacă cu zgomot.
Nu închid uși. Nu dau explicații. Doar se retrag. Mai rar.
Mai rece.
Mai departe. Și el simte. Dar nu spune nimic, pentru că nu are dovadă clară.
Are doar senzația că nu mai e la fel. Și începe să caute motive:
“poate e ocupat”, “poate e o perioadă”, “poate exagerez”. Poate. Sau poate e exact ce pare. Pentru că oamenii nu trebuie să spună tot ca să-i arate unde este. O fac prin ritm.
Prin prezență.
Prin cât de ușor îl lasă să aștepte. Întrebarea nu e ce face el.
Întrebarea e de ce mai stă el.