Teatrul renasterii profesionale

Nimic nu e mai suculent la o cafea decat sa analizezi personajul ala din grup care, dupa ce a disparut o perioada din peisaj sau a incasat o lovitura masiva (un divort urat, un faliment sau o concediere zgomotoasa), reapare brusc pe retelele sociale cu o mina misterioasa si postari despre “noi inceputuri” si “proiecte secrete”. Nu iti spune niciodata clar ce face, dar pune poze cu un laptop deschis intr-un lobby de hotel, agende scumpe si citate despre cum “succesul se cladeste in liniste”. Este trist sa vezi cat de mult ne temem de propria vulnerabilitate intr-o lume care accepta doar invingatori. Schimbam decorul si ascundem detaliile dureroase, sperand ca daca ceilalti vad o imagine impecabila, realitatea noastra va deveni cumva mai usoara.

Toata lumea stie adevarul, dar toti mimeaza curiozitatea. In spatele paravanului de mare antreprenor sau spirit liber, omul abia isi plateste rata la garsoniera si incearca cu disperare sa isi spele imaginea de pierzator. E un teatru absurd pe care il barfesti cu deliciu, pentru ca realizezi cat de departe poate merge cineva doar ca sa nu recunoasca in gura mare, “Oameni buni, am dat gres, sunt la pamant si nu stiu incotro sa o apuc”. Am pierdut demnitatea de a suferi in mod onest, alegand sa ne ascundem durerea in spatele unor ecrane luminate. Ne izolam in spatele acestor masti tocmai atunci cand avem cea mai mare nevoie de sprijin, transformand un moment de cumpana intr-un monolog sec despre reusite imaginare.