Ba, e plin prin birouri de personaje din astea care isi consuma toata energia ca sa para niste genii neintelese si oameni de baza in firma, in loc sa puna mana sa invete dracului meserie. Isi pazesc imaginea ca pe sfintele moaste, umbla mereu cu mape in mana, vorbesc in termeni englezesti luati din sedinte si au grija sa se puna bine cu sefii mari ca sa lase impresia ca fara ei se inchide pravalia si intra compania in faliment. Sunt expertii aia absoluti in sedinte care dau din cap aprobator si pun intrebari inteligente, dar care nu sunt in stare sa duca o sarcina simpla de la un capat la altul.
Toatā comedia asta se vede cel mai bine cand se sparge gasca, pleaca restul departamentului acasa si ramane calculatorul deschis doar cu ei in fata. Atunci sa-i vezi cum se uita la monitor ca la poarta noua, ca doi straini care s-au intalnit intamplator in statia de autobuz si n-au ce sa-si spuna. Toate aerele alea de mari manageri si siguranta de sine dispar instantaneu si incepe panica, fiindca excelul ala nu stie cine e taticul tau si nici cu ce directori bei tu cafeaua in pauza.
Aroganta asta de doi lei e cea mai ieftina marfa de pe piata si o gasesti la toate colturile de birou, la oameni care n-au deschis o carte de specialitate in ultimii cinci ani. Ca sa fii competent cu adevarat si sa stii ce sa faci cand crapa serverul sau cand vine o urgenta pe bune, ai nevoie de ani de munca, de nopti pierdute si de greseli din care ai invatat ceva, nu de fite si de povesti spuse la fumat.
Diferenta reala dintre un om care stie meserie si un gargaragiu de carton se vede exact in ziua aia aglomerata in care nu mai are cine sa le rezolve problemele pe la spate. Cand colegul ala fraier care ducea tot greul e in concediu medical si cand nu mai au pe cine sa bage la inaintare ca sa le faca treaba, atunci le pica toata masca de experti. Raman doar ei cu neputinta lor, si iti dai seama ca toata reputatia aia laudata nu valoreaza nici cat o ceapa degerata cand esti lasat singur in fata realitatii.
Leave a Reply