Auzi, te-ai gandit vreodata cate personaje din astea complet anonime ai in jur in fiecare zi, oameni pe care ii vezi de ani de zile si despre care nu stii absolut nimic? E tare ciudat cand stai sa te gandesti. Te trezesti dimineata, iesi pe usa si dai nas in nas cu mosul ala care isi plimba catelul de zece ani incoace, fix la aceeasi ora. Ii faci un semn scurt din cap, el iti zambeste, dar daca te intreaba cineva cum il cheama sau unde sta, te uiti ca mutul. Habar n-ai. Ne place uneori sa credem ca lumea noastra e mare, dar de fapt ne invartim toti in cativa kilometri patrati si intre aceleasi zece fete.
La fel patesti si cu vanzatorul de la magazinul din colt sau cu baiatul de la covrigarie unde opresti dimineata inainte de munca. Omul iti stie comanda dinainte sa deschizi gura. Iti da restul, arunci doua vorbe din mers si ai intins-o. Doi straini care se intersecteaza doua minute si isi vad de drumul lor. Schimbi trei priviri, prinzi un rest aruncat pe punga de hartie si te intorci la rutina ta fara alte intrebari.
Faza tare e ca oamenii astia, chiar daca n-ai nicio treaba cu ei si nu va stiti numele, iti dau asa un sentiment de siguranta. Vezi aceleasi fete si stii ca lucrurile sunt cat de cat normale. Cand intr-o zi nu mai apare vreunul, parca e ceva aiurea in aer. Incepi sa te intrebi daca n-a patit ceva mosul cu cainele sau daca nu cumva si-a schimbat tura baiatul de la covrigi.
E chiar bine ca nu trebuie sa stii viata fiecaruia ca sa simti ca e orasul plin de viata. Nu-ti bati capul cu detalii, e de ajuns un neata aruncat din mers pe strada si iti vezi linistit de treaba ta.
Leave a Reply