La inceput toti scoatem la inaintare varianta aia cosmetizata. Ne place la nebunie sa jucam teatru si sa ne vindem ca fiind niste oameni impecabili, doar din frica proasta de a nu fi respinsi de la primii pasi.
Esti atent, razi la chestii care poate nu-s asa amuzante si parca n-ai niciun cusur. Joci un rol de om relaxat, iar celalalt face exact la fel. Doar ca faza asta nu poate sa tina la nesfarsit.
Trece timpul si inevitabil te prinzi intr-o zi proasta. Esti obosit, n-ai chef de vorba ori ai alta opinie si-ti ies la suprafata ciudateniile si tabieturile tale de zi cu zi. Adica incepi sa fii tu, fara sa te mai straduiesti sa placi cu orice pret. Lasi garda jos si te poți purta natural.
Si fix atunci vezi cum se schimba treaba.
Celalalt incepe sa strambe din nas si devine distant. Atunci realizezi ca omului nu-i placea de tine pe bune, ci doar de varianta aia comoda pe care i-ai livrat-o la inceput. Cand da peste un om real, cu defecte si stari proaste, se sperie si bate in retragere.
Dupa aia auzi placa aia obosita: “Te-ai schimbat, nu mai esti cum erai”.
Doar ca nu te-ai schimbat deloc. Pur simplu n-ai mai avut energie sa joci un rol. N-ati stricat nimic pe parcurs, doar ca abia atunci ati dat unul peste altul asa cum sunteti.
Leave a Reply